Video&Foto Momente impresionante pe Santiago Bernabeu. Zinedine Zidane i-a "acordat" Balonul de Aur lui Karim Benzema
articol scris de Digi Sport23.10.2022, 11:36
Înaintea partidei dintre Real Madrid și Sevilla, 3-1, gazdele și-au sărbătorit "premianții".
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Karim Benzema (34 de ani) a fost cel care a atras toate privirile, francezul prezentându-și Balonul de Aur recent câștigat.
Galerie Foto
Karim Benzema a prezentat Balonul de Aur în fața spectatorilor de pe Santiago Bernabeu
Într-un gest simbolic, gândit de oamenii de la Real Madrid, Zinedine Zidane și Luka Modric i-au înmânat prestigiosul premiu lui Karim Benzema.
De altfel, cei doi au colaborat foarte bine la Real Madrid timp de mai mulți ani, iar aprecierea pe care tehnicianul o are pentru atacantul lui Real Madrid e bine cunoscută.
"Unii vor spune Jean-Pierre Papin, alții vor spune Michel Platini. Pentru mine, Karim Benzema e cel mai bun atacant francez din istorie", a spus Zinedine Zidane.
De asemenea, Thibault Courtois a fost și el aclamat de fani, el fiind câștigător al trofeului Yashin, acordat celui mai bun portar.
VIDEO cu momentul în care Karim Benzema primește Balonul de Aur înainte de Real Madrid - Sevilla
VIDEO Real Madrid - Sevilla 3-1
Karim Benzema, Balonul de Aur 2022, mai are un singur vis: Cupa Mondială cu Franța
"Când joc fotbal, eu nu intru pe teren spunându-mi că trebuie să plac, ci să transmit emoţii, iar asta mă motivează", a explicat atacantul echipei Real Madrid.
"Am spus că este Balonul de Aur al poporului, dar nu este deloc un mesaj politic. Este doar raportat la locul de unde vin, la toţi fanii mei. Am spus asta pentru că ei au participat, m-au motivat de fiecare dată în ciuda obstacolelor, în orice moment. Vreau să împart cu ei acest trofeu pentru că şi ei îl merită, au fost mereu lângă mine pentru a mă motiva", a spus Benzema.
"Am avut mereu acest trofeu în minte, dar ce s-a schimbat după 30 de ani este ambiţia mea. Ambiţia mea de a munci mai mult, de a mă concentra mai mult pe fotbal, de a fi un lider în echipa mea. Am şansa de a juca la Real Madrid, în cea mai bună echipă din lume. La 20 de ani nu aveam aceleaşi ambiţii. Zinedine Zidane mi-a dat mereu încredere în mine, iar acesta este motivul pentru care sunt astăzi aici", a adăugat jucătorul francez.
"Când eram mic, visam să-i ofer o casă mamei mele, să joc la Real Madrid şi să câştig Balonul de Aur. Toate aceste vise s-au realizat, iar promisiunile faţă de mama mea au fost ţinute şi sunt foarte mândru pentru asta. Dar am mereu ambiţia de a câştiga Cupa Mondială cu echipa Franţei, pentru că este ce mi-a rămas. Sper să fiu în lotul pentru Qatar, să merg la Cupa Mondială şi să fac totul pentru a câştiga", a mai spus Benzema.
Etichete: karim benzema , zinedine zidane , balonul de aur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...