Miodrag Belodedici, afectat de furtuna DANA: ”Nu-mi mai răspunde la telefon”
articol scris de Digi Sport31.10.2024, 19:26
Miodrag Belodedici (60 de ani) a reacționat, după ce furtuna DANA a provocat indundații în Spania, dar și victime.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Bilanţul inundaţiilor devastatoare din Spania a urcat la cel puţin 95 de morţi, au anunţat miercuri autorităţile spaniole, după ce o mare parte din teritoriul ţării se află sub ape în urma furtunilor, potrivit Agerpres.
Miodrag Belodedici: ”Am un prieten care nu-mi mai răspunde la telefon”
Miodrag Belodedici are o casă la Valencia, oraș afectat de inundații. Acesta și-a achiziționat-o pe vremea când evolua pentru ”Lilieci”, în perioada 1992-1994.
Fiica sa obișnuiește să stea la Valenica, dar acum este plecată în Japonia. Totuși, Belodedici este îngrijorat, pentru că un prieten din Valencia nu îi mai răspunde la telefon.
”Din fericire, fiica mea este plecată în Japonia, în aceste zile. De obicei, locuieşte la Valencia. A scăpat de inundaţii.
Dar am un prieten care nu-mi mai răspunde la telefon. O să mai tot încerc să dau de el. A fost ceva groaznic în Spania. Atât de mulţi oameni morţi…
Fotbalul cred, nici nu mai contează în astfel de momente”, a spus Miodrag Belodedici, pentru sportpesurse.ro.
Academia lui Rafael Nadal din Spania a fost inundată
Galerie Foto
Se pare că nu doar fotbalul are de suferit în Spania în această perioadă. Academia lui Rafael Nadal din Manacor, orașul natal al lui celebrului jucător de tenis, a fost inunadată de ploile violente din ultimele două zile.
Rafa Nadal Academy a postat pe rețelele sociale mai multe fotografii în care se poate vedea cum arată atât terenurile de tenis interioare, cât și cele exterioare, precum și sala de forță. Toate au fost inundate de furtuna DANA.
”Vă mulțumesc foarte mult tuturor pentru mesajele voastre de dragoste și îngrijorare după uriașa furtună de noaptea trecută.
Cel mai important lucru este că suntem cu toții bine și lucrăm din greu pentru a reveni la viața normală la academie și la @rafanadal_club cât mai curând posibil.
Mulțumesc @bombersdemallorca (n.r. - pompierii din Mallorca), @emergencies112_ib, @proteccioncivilpalma și marilor echipe de întreținere și curățenie pentru eforturile lor, precum și tuturor celor care ne-au ajutat!”, este mesajul care a însoțit pozele postate pe pagina oficială a academiei.
Etichete: spania , miodrag belodedici , furtuna dana , inundatii spania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...