Kira Hagi, impecabilă pe scenă. Gică Hagi, în lacrimi. "Ea o să facă filmul despre viața mea" / "Offff. Așa a zis tata?"
22.12.2018, 11:54Kira Hagi, fiica lui Gică Hagi, a fost protagonista piesei de teatru "Martha. Povestea romanțată a unei prințese", care s-a jucat joi și vineri la Colegiul Național Sfântul Sava din București.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Fiica "Regelui", care a interpretat rolul principal, a fost în centrul atenției și, conform specialiștilor, a jucat-o magistral pe Martha Bibescu.
"Am avut emoții mari de tot, ca la orice spectacol. E o povară să te ridici la înălțimea unor astfel de nume, cele pe care încercăm noi să le interpretăm. De fiecare dată când am auzit aplauzele, am înțeles că pot să fiu mândră de mine! Teatrul e sufletul meu, iar filmul e ambiţia mea! M-am îndrăgostit de Martha și mă regăsesc în ea", a declarat Kira Hagi, conform Libertatea.
Gică Hagi: "Kira trebuie să facă filmul despre viața mea!"
La finalul piesei, Gică Hagi, care în unele momente a asistat la spectacol cu lacrimi în ochi, era totul un zâmbet.
"Kira trebuie să facă filmul despre viața mea! Ea o să-l facă! O să vedeți. Are temă deja pentru asta. O să scrie și o carte. Trebuie să se gândească. Nu prea îmi cere părerea atunci când își alege rolurile, dar eu o susțin de fiecare dată. La 16 ani nu avea încredere că o să fiu de acord cu drumul ei, dar acum e foarte încântată.
Are entuziasm și muncește mult. Cred că e o seară de început frumoasă pentru ea. Face totul cu o pasiune mare și îi place ce face. Iubește tot! Sunt un tată fericit, pentru că am doi copii minunați și-mi doresc să fie dedicați unor lucruri frumoase", a spus Gheorghe Hagi.
"Offff. Așa a zis tata? Trebuie să găsesc cine să-l joace. Ha, ha, ha! O să vedem, avem timp. M-am simțit minunat alături de familia mea", a replicat Kira.
Alături de Kira Hagi s-au aflat, în sală, mama, tatăl și fratele Ianis, fostul internațional Gheorghe Popescu și soția acestuia, dar și alți oameni din fotbal.
Galerie Foto
Etichete: gica hagi , ianis hagi , kira hagi , martha. povestea romanțată a unei prințese
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...