Incidente în tribune la meciul Farului din preliminariile Champions League feminin. Meciul a fost întrerupt
articol scris de Digi Sport05.09.2024, 09:19
Farul Constanța s-a impus în fața celor de la KFF Mitrovica (Kosovo), scor 4-0, și s-a calificat mai departe în al doilea tur preliminar al UEFA Women's Champions League.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Gruparea de la malul mării a defilat pe teren propriu și a învins la scor formația din Kosovo și urmează să întâlnească campioana Norvegiei, Valerenga Football, sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 15:00.
Farul Constanța a câștigat primul titlu de campioană a României la fotbal feminin în sezonul trecut.
Meciul a fost întrerupt și ultrașii au fost evacuați de jandarmi
Pentru Farul au marcat Laura Rus (48′), Ioana Stancu (58′), Tabita Croitoru (76′), Carolina Țabur (84′).
Echipa feminină a clubului la care acționar majoritar este Gică Hagi (59 de ani) a avut o prestație solidă, însă partida a fost umbrită de incidentele din tribune, mai exact în Tribuna I.
Jocul a fost întrerupt pentru șase minute, după ce un grup restrâns de fani ai campioanei en-titre a afișat un steag al Serbiei lângă unul al României și au scandat "Kosovo e Serbia!", după cum informează golazo.ro.
A fost nevoie de intervenția jandarmilor pentru a evacua suporterii respectivi și pentru a îndepărta cele două steaguri. Meciul a fost reluat după intervenția autorităților.
Delegația echipei din Kosovo s-a sesizat și a raportat acest incident.
Meciul României cu Kosovo din preliminariile EURO 2024 a întrerupt din cauza unui banner cu tentă politică
Un incident de acest gen s-a petrecut și pe 12 septembrie 2023, pe Arena Națională, atunci când meciul România - Kosovo, din etapa a șasea a preliminariilor EURO 2024, a fost întrerupt în minutul 18 din cauza scandărilor, a mesajelor cu tentă politică și a torțelor aruncate de suporterii de la ”Uniți Sub Tricolor”.
”Basarabia e România / Kosovo e Serbia”, a fost mesajul afișat de suporteri pe banner.
Jucătorii au mers la vestiare, după ce arbitrul Willy Delajod a decis să întrerupă meciul.
Etichete: farul constanta , kosovo , incidente farul constanta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...