La un an de la titlul din SuperLiga, Hagi a dat lovitura și la fotbal feminin. ”Ne pregătim de Liga Campionilor”
articol scris de Digi Sport12.05.2024, 18:07
Farul Constanța a câștigat primul titlu de campioană a României la fotbal feminin.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Farul Constanța a întrerupt hegemonia fotbalistelor de la U Cluj
Galerie Foto
Gică Hagi (59 de ani), managerul tehnic al celor de la Farul, a dat lovitura și în fotbalul feminin, după ce anul trecut a câștigat titlul și în SuperLiga.
Fotbalistele de la Farul au devenit virtual campioane după victoria cu 2-1 împotriva principalei contracandidate, Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 10 a SuperLigii Feminine!
Între cele două formații sunt șase puncte diferență în acest moment și doar două etape de disputat, iar rezultatele din meciurile directe disputate în play-off sunt în favoarea formației constănțene.
Astfel, Farul întrerupe dominația Universității Cluj, campioană de 12 ori consecutiv, chiar în primul an în SuperLiga Feminină!
Farul Constanța a promovat în SuperLiga feminină vara trecută, după un parcurs aproape perfect în Liga 2 Feminin!
VIDEO cu fiesta campioanelor de la Farul
Gică Hagi a înființat echipa de fotbal feminin în 2022 și și-a respectat promisiunea
Hagi a înființat echipa de fotbal feminin în vara lui 2022. Atunci a și spus că în doi ani vrea ca echipa să fie campioana României.
”Vreau să facem un club mare, organizat din toate punctele de vedere și care să aibă un buget care să-i permită să se bată cu cele mai puternice cluburi din România. Momentan, nu putem emite pretenții mari, pentru că nu avem bani pentru achiziții.
Cu toate acestea, vrem să ne dezvoltăm, să facem terenuri mai multe, un centru de copii și juniori, echipă de fete cu care vom încerca să fim campioni. În doi ani, trebuie să fim campioni. Și mai avem juniorii, care sunt cei mai buni din România”, a spus Hagi, în august 2022.
”Dacă nu am reușit anul trecut să intrăm în grupe cu băieții, poate reușim cu fetele”
Gică Popescu, președintele clubului, a spus care va fi de acum principalul obiectiv al echipei.
”Ne-am bucura ca în fiecare an să câștigăm un titlu de campioană. O dată fetele, o dată băieții.
Dacă acum au câștigat fetele, la anul este rândul băieților. Ne pregătim de Liga Campionilor.â
Dacă nu am reușit anul trecut să intrăm în grupe cu băieții, poate reușim cu fetele!”, a spus Gică Popescu.
Etichete: gica hagi , farul fotbal feminin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...