Dumitru Dragomir a comentat accidentul rutier în care a fost implicat Gigi Becali
articol scris de Digi Sport26.09.2023, 10:05
Gigi Becali (65 de ani), patronul celor de la FCSB, a fost implicat, în cursul zilei de vineri, 22 septembrie, într-un accident rutier care a avut loc în zona Gorjului, din Sectorul 6 al Capitalei.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Concret, se pare că mașina finanțatorului ”roș-albaștrilor”, un Rolls-Royce Ghost Black Badge, în valoare de aproximativ 500.000 de euro, a fost lovită din spate de un autoturism condus de o femeie.
Însă, în ciuda faptului că autovehiculul latifundiarului din Pipera a fost avariat, ”omul cu banii” de la FCSB nu a coborât din mașina sa și nu a provocat niciun scandal.
Dumitru Dragomir: Gigi Becali este de gentleman
Dumitru Dragomir (77 de ani), fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a comentat accidentul rutier în care a fost implicat patronul celor de la FCSB și a susținut că ”omul cu banii” de la gruparea ”roș-albastră” a adoptat un comportament adecvat în acest caz.
”Gestul lui Gigi este de gentleman. Asta o face fără să fie pregătit științific, să zic așa, fără să vorbesc de educație și nu știu mai ce. El a simțit că este deteriorată binișor mașina. S-a uitat, a văzut că e o doamnă, dacă se dădea jos din mașină, femeia se speria. Gigi Becali e de felicitat.
Gestul făcut de Gigi Becali, în care i-a spus: ‘Doamnă, ai greșit dumneata stricăciunile ți le plătesc eu’. Fără să dea jos din mașină. (n.r. dacă se dădea Gigi jos din mașină ce se întâmpla?) Femeia aia murea.
Dacă se dădea jos Gigi din mașină, femeia putea să facă infarct. Când a venit și a văzut că Gigi e liniștit, cuminte, râzând, i-a anulat frica. E psiholog bun”, a spus Dragomir, într-o intervenție la Fanatik.
Dragomir: Îți fură totul din mașină
De asemenea, ”Oracolul din Bălcești” a subliniat că decizia lui Gigi Becali de a nu coborî din autovehicul a fost una potrivită, mai ales că exista șansa ca patronului de la FCSB să-i fi fost furate lucrurile din mașină de trecători, atunci când acesta nu era atent.
”Dacă se dădea jos din mașină Becali și îl vedea, doamna îngheța. Așa nu s-a dat jos, a venit râzând. M-a uluit și pe mine, m-a dat pe spate. Are niște gesturi care te lasă praf.
Am stat și m-am gândit ce aș fi făcut eu. Primul lucru, mă dădeam jos din mașină. Cu toate că un inspector polițist, fost coleg de-al meu, mi-a zis în felul următor.’Când te lovește cineva din spate nu te dai jos din mașină. Vin alții pe partea cealaltă și îți fură totul din mașină’.
A fost o metodă de furat și care e în continuare. (n.r. s-a gândit Gigi la asta?) Nu. S-a uitat în oglindă și a văzut că e o doamnă”, a mai spus fostul președinte al LPF.
Galerie Foto
Etichete: accident , dumitru dragomir , gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
China a făcut, miercuri, un apel la „calm şi reţinere” după ce preşedintele rus Vladimir Putin a...