Recordul stabilit de naționala României, după ce a câștigat la "masa verde" partida cu Kosovo
articol scris de Digi Sport20.11.2024, 19:20
UEFA i-a dat câștig de cauză parțial României în ”războiul” cu Kosovo: victorie cu 3-0 la ”masa verde”, dar amenzi totale de peste 100.000 de euro pentru FRF.
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Decizia nu a schimbat însă clasamentul grupei C2, din UEFA Nations League, unde elevii lui Mircea Lucescu (79 de ani) terminaseră pe 1, după victoria cu Cipru, scor 4-1.
România este singura echipă din Nations League care termină grupa cu maximum de puncte
În urma deciziei, naționala de fotbal a României a reușit să termine grupa din Nations League cu maximum de puncte și anume 18. Această performanță nu a mai fost atinsă până acum de nicio națională, în această competiție.
În Liga A, naționala Spaniei a fost cea care a adunat cele mai multe puncte, 16, în timp ce Anglia și Grecia își împart "primul loc" în acest clasament, ambele cu 15 puncte înregistrate.
De asemenenea, în Liga D, Moldova a reușit cel mai mare număr de puncte și anume 9, după 3 victorii și un eșec.
- 18-3 este golaverajul înregistrat de România, în această ediție din Nations League
Clasamentul final al grupei C2, din UEFA Nations League
Reacția lui Mircea Lucescu, după ce România a câștigat la masa verde partida cu Kosovo
La scurt timp după decizia luată de UEFA, Mircea Lucescu a oferit prima reacție despre cele întâmplate și a spus că este total normală hotărârea luată.
”Modul cum s-au comportat și cabina pe care au distrus-o și au făcut-o praf. Nu e normal, eu respect jucătorii, dar și ei trebuiau să respecte ideea de sport.
Era normal, nu putea să se dea o altă decizie. Orice echipă care părăsește terenul dă dovadă de lipsă de respect și de fairplay.
E o decizie politică să nu supere pe cineva. Eu am spus de atunci că așa se va întâmpla. Nu trebuie să încurajezi acest lucru. Mai târziu, o altă echipă poate face la fel. Din păcate, lucrurile s-au întâmplat în felul ăsta.
Trebuie să țină cont, ei trebuie să fie parte a echipei de fotbal, trebuie să susțină echipa și atâta tot.
Cum mă simt eu ca antrenor al echipei naționale să joc cu stadionul gol. Trebuie să gândim, asta e pierderea mare.
O echipă și-a bătut joc de noi și ne-au făcut să stăm o oră în frig pentru că nu a vrut să joace încă două minute. Au crezut că pot transforma asta într-o problemă pozitivă. Unde a fost rasismul? Minciuni foarte multe, nu au fost jigniți. Comportamentul a fost excelent”, a spus Mircea Lucescu, la Liga Digi Sport
De ce a fost amendată România, după partida cu Kosovo
- Amendă de 50.000 de euro și stadionul închis la următorul meci de acasă - din cauza comportamentului rasist sau discriminatoriu al suporterilor (scandări xenofobe împotriva Ungariei)
- Amendă de 30.000 de euro - din cauza transmiterii unor mesaje politice
- Amendă de 9.000 de euro - pentru aruncarea unor obiecte în teren
- Amendă de 4.500 de euro - pentru aprinderea materialelor pirotehnice
- Amendă de 8.000 de euro - pentru folosirea unor lasere
- Amendă de 12.500 de euro - pentru huiduirea imnului
- Amendă de 14.000 de euro - pentru blocarea căilor de acces
VIDEO rezumat România - Kosovo, meci abandonat în prelungiri, la scorul de 0-0
Etichete: mircea lucescu , nations league , record romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...