Ce va face George Cosac după plecarea de la Dinamo. Noul președinte e un fost practicant de taekwondo și are 32 de ani
22.06.2020, 13:59Schimbare în vârful clubului Dinamo, la început de săptămână. Lui George Cosac i s-a terminat mandatul în fruntea clubului alb-roșu și va fi înlocuit cu un fost practicant de taekwondo, în vârstă de 32 de ani.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Din informațiile Digi Sport, fostul tenismen va ieși la pensie și se va concentra pe activitatea la Federația Română de Tenis, condusă de Ion Țiriac, unde ocupă funcția de vicepreședinte.
În mandatul lui Cosac, clubul din Ștefan cel Mare a rămas cel mai galonat din România, iar sportivii grupării s-au calificat la JO și CM, dar au fost și detașați, pe timpul pandemiei, la secțiile de poliției din București.
"Începând cu data de 19 iunie 2020, subcomisarul de poliție Ionuț Adrian Popa a fost împuternicit pe o perioadă de trei luni, prin ordin al ministrului afacerilor interne, să îndeplinească atribuţiile postului de preşedinte al Clubului Sportiv Dinamo", scrie siteul clubului Dinamo, luni după-amiază.
Cosac a fost component al echipei de Cupa Davis, în generație cu Florin Segărceanu, Adrian Marcu și Ciprian Porumb și este un apropiat al tandemului Ion Țiriac - Ilie Năstase.
"În vârstă de 32 de ani, Ionuț Adrian Popa are în spate o carieră de zece ani în Ministerul Afacerilor Interne, fiind totodată și un bun cunoscător al sportului de performanță.
Practicant de taekwondo cu centură neagră 2 DAN, Ionuț Adrian Popa a antrenat lotul național de cadeți al României la taekwondo varianta olimpică (WT)", mai notează siteul grupării dinamoviste.
Noul președinte al CS Dinamo a absolvit Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” în anul 2010 și a activat, în ultima perioadă, cu funcție de comandă, în cadrul Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) a M.A.I.
”Cunosc bine activitatea clubului Dinamo și sunt convins că vom face o echipă bună. Obiectivul rămâne cel dintotdeauna, Dinamo să fie numărul unu”, a declarat noul președinte, potrivit paginii oficiale a clubului condus în trecut de Marcel Popescu, Elisabeta Lipă sau Monica Iagăr.
Etichete: george cosac , cosac decizie , cosac dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...