VIDEO Româncele nu au prins podiumul la Campionatele Mondiale de scrimă de la Moscova
15.07.2015, 22:24Româncele Loredana Dinu şi Simona Gherman au fost eliminate miercuri în sferturile de finală ale probei individuale de spadă, la Campionatele Mondiale de scrimă de la Moscova.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Loredana Dinu a fost învinsă dramatic în sferturi, cu 15-14, de tunisianca Sarra Besbes. Simona Gherman s-a înclinat în faţa chinezoaicei Anqi Xu, care s-a impus cu 15-10
Dinu trecuse în optimi de sud-coreeanca Choi In-jeong, 15-11. Tot în optimi, Gherman a învins-o pe unguroaica Emese Szasz, a doua favorită a competiţiei, cu 15-8.
Pentru a ajunge în optimi, Dinu a învins-o pe franţuzoaica Maureen Nisima, cu 15-7. În primul tur al tabloului principal, Dinu înfruntase o adversară foarte valoroasă, chinezoaica Sun Yujie, numărul cinci mondial, în faţa căreia s-a impus cu 15-14.
Simona Gherman s-a calificat în optimi după ce a trecut de franţuzoaica Auriane Mallo, 15-11. Gherman a trecut în primul tur de Renata Knapik-Miazga, 15-7. Ana-Maria Brânză a fost eliminată în turul 2, iar Simona Pop, în primul tur.
Ana-Maria Brânză a învins-o în primul tur pe finlandeza Michaela Kock, 15-7, dar apoi a cedat în faţa Katrinei Lehis, din Estonia, cu 15-11. Simona Pop a fost eliminată în primul tur, de Monika Sozanska (Germania), care s-a impus cu 11-10.
Tot miercuri, floretistul Radu Dărăban şi-a asigurat prezenţa pe tabloul principal de 64, după victoria împotriva kuweitianului Yaser Mohammad, 15-11. Fazele eliminatorii sunt programate joi.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: spada , loredana dinu , simona gherman , gherman spada , spada digisport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...