Foto S-a inaugurat la București: ”Prima construită în România în ultimii 40 de ani”
articol scris de Digi Sport01.06.2024, 17:12
Prima sală de scrimă contruită în România în ultimii 40 de ani a fost inaugurată la București, iar Ana Maria Brânză (39 de ani) nu a lipsit de la eveniment.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Noua sală de scrimă a fost construită în incinta Școlii gimnaziale 195 Hamburg din Capitală și a fost inaugurată vineri.
Prima sală de scrimă contruită în România în ultimii 40 de ani a fost inaugurată la București
Galerie Foto
”Un vis devenit realitate! A fost inaugurată prima sală de scrimă construită în România în ultimii 40 de ani. La eveniment au participat și președinta Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă, Mihai Covaliu, președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Roxana Bârlădeanu, secretarul general al Federației Române de Scrimă precum și sportivi ai loturilor naționale de scrimă.
Noua sală de scrimă este situată în incinta Școlii gimnaziale 195 Hamburg și este destinată pregătirii sportive de masă și de performanță a copiilor și a tinerilor”, a transmis Federația Română de Scrimă, pe Facebook.
”Oamenii alături de care am muncit în sala de scrimă și în afara ei mi-au dat curaj să trimit un mesaj domnului primar. Am găsit astfel omul potrivit care ne-a ajutat să îndeplinim un vis.
Acesta nu este doar visul meu, este visul întregii Federații Naționale de Scrimă, al tuturor oamenilor care au practicat și practică scrimă în România. Este prima sală de scrimă construită în România în ultimii 40 de ani.
Este un vis devenit realitate. Așa că vă încurajez să visați, să credeți în visul vostru și să munciți pentru el până ajungeți să-l îndepliniți. Avem o datorie morală față de toți copiii să ducem mai departe moștenirea pe care am primit-o din partea campionilor din alte generații.
Următorul obiectiv ambițios este să văd primul campion format în sala construită de Primăria Sectorului 3. Îmi doresc să facem lucrurile așa cum trebuie, să creștem campioni, să facem educație prin sport. Oamenii trebuie să înțeleagă că și în România se poate. Aceasta este dovada vie că lucrurile se întâmplă atunci când întâlnești oamenii potriviți”, a declarat Ana-Maria Brânză, multiplă campioană la scrimă, potrivit sursei citate.
”Ce ați făcut dumneavoastră aici, în Sectorul 3, pentru scrimă, dacă s-ar multiplica și în celelalte sectoare, orașe, automat și medaliile ar veni. Cu toții avem încredere că împreună cu astfel de oameni viitorul copiilor noștri este asigurat și sportul din România va aduce medalii pentru că avem infrastructură. Cine spune că nu se poate, astăzi, aici avem cel mai clar exemplu că se poate și că are și cine să facă. În felul acesta toți avem de câștigat”, a declarat și Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
”Felicitări, Ana, pentru că ți-ai îndeplinit un vis! Al tău, al Federației Române de Scrimă, al tuturor campionilor care visează să se antreneze într-o sală curată, modernă, cu oameni dedicați. Sunt convinsă că de aici vor pleca mulți campioni. Eu azi am înțeles cât de ușor poți să realizezi un asemenea obiectiv pornind de la un mesaj”, a declarat și președinta Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă.
- Argint pentru România la scrimă! Ilinca Pantiș este vicecampioană europeană la proba de sabie
- România, pe podium la Plovdiv! Medalie de bronz la Campionatele Mondiale de scrimă pentru cadeți și juniori
Etichete: romania , anamaria branza , sala de scrima
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...