Toulon, campioană a Franţei! Jonny Wilkinson - 18 puncte la ultimul meci din carieră
01.06.2014, 17:46Toulon, campioană a Europei săptămâna trecută, a cucerit, pe Stade de France de lângă Paris, şi titlul de campioană a Franţei la rugby, învingând cu 18-10 deţinătoarea trofeului, Castres, în finala Top 14.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Rugby Club Toulon câştigă, astfel, primul său trofeu 'Bouclier de Brennus' din 1992, devenind, totodată, şi primul club care reuşeşte dubla Top 14-Cupa Europei. Englezul Jonny Wilkinson (35 de ani), care, cu acest prilej, a evoluat în ultimul său meci oficial, a marcat 15 din cele 18 puncte ale formaţiei din Toulon, relatează Agerpres.
"Am petrecut cinci ani aici și îmi este imposibil să-mi descriu sentimentele în cuvinte. Jumătate din viață mi-am petrecut-o cu mingea în mână. Va fi un șoc pentru mine să nu mai joc rugby, dar am multe amintiri frumoase strânse de-a lungul timpului. Nu pot decât să mulțumesc tuturor colegilor și antrenorilor mei, a fost o plăcere să colaborăm. O parte din mine vrea să alerge pe teren și să celebreze această zi mare, dar există ceva care mă reține", a declarat Wilkinson, căruia i-a cântat imnul "God Save The Queen" pe stadionul din Paris.
Cifrele din cariera lui Wilkinson sunt cu adevărat impresionante. El are 91 de selecții la echipa națională a Angliei, fiind al doilea cel mai tânăr debutant, la 18 ani și 314 zile. Are 277 de puncte marcate la Cupele Mondiale și este singurul jucător din istorie care a marcat în două finale de Cupă Mondială.
Cu Wilkinson pe teren, Anglia a câștigat 67 din 91 de meciuri. În partidele internaționale, acesta a contabilizat 36 de drop-goluri. În 2003 a devenit campion mondial cu reprezentativa Angliei, după finala câștigată în fața Australiei.
Etichete: jonny wilkinson , wilkinson toulon , rugby wilkinson
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...