"Iadul vă așteaptă! Căiți-vă!" Sportivul care a fost dat afară din națională după afirmațiile făcute
15.04.2019, 15:08Federația Australiana de Rugby a decis să-i rezilieze contractul de profesionist lui Israel Folau, cel mai bine plătit rugbist australian, după afirmațiile făcute de acesta săptămâna trecută, pe contul său de Instagram.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Selecționerul Australiei, Michael Cheika, nu îl va convoca pentru Cupa Mondială din Japonia din acest an, din cauza afirmaţiilor cu carecater homofob făcute de sportivul de 30 de ani, anunță hotnews.ro.
"Beţivii, homosexualii, adulterii, mincinoşii, curvarii, hoţii, ateii, idolatrii, Iadul vă aşteaptă. Căiţi-vă! Numai Iisus vă poate ajuta", a scris, săptămâna trecută, cel mai cunoscut şi cel mai bine plătit rugbist australian, pe pagina sa de Instagram.
”Cei care trăiți în păcat veți sfârși în Iad, dacă nu vă pocăiți. Isus Hristos vă iubește și vă acordă timp să vă căiți și să veniți la el”, a mai scris Floau, pe contul său de Instagram.
Israel Folau nu regretă afirmațiile făcute
Potrivit lequipe.fr, întrebat dacă regretă afirmaţiile, Folau a răspuns: "Absolut deloc. Vreau să respect ceea ce spune Biblia şi să împărtăşesc asta cu dragoste. Pot să văd reversul medaliei, cu reacţiile total opuse la cea ce am exprimat.
Cred într-un Dumnezeu care controlează toate lucrurile. Oricare va fi dorinţa Sa, dacă să continui să joc sau nu, voi fi mai mult decât fericit să fac ceea ce vrea El. Dacă nu vrea să continui să joc, asta este."
Luni, Rugby Australia a anunţat rezilierea contractului sportivului, care are 48 de ore la dispoziţie să accepte decizia. În caz contrar, el va fi judecat disciplinar de o comisie a forului.
"Folau a comis o gravă încălcare a Codului de conduită a jucătorilor profesionişti care justifică încheierea contractului său", a precizat forul, într-un comunicat, conform BBC.
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...