România şi-a aflat adversarele din preliminariile Ligii Mondiale
18.09.2015, 11:31România va debuta luna viitoare în preliminariile Ligii Mondiale de polo pe apă, urmând să evolueze în Grupa A, alături de reprezentativele Greciei, Ungariei şi Georgiei, conform tragerii la sorţi care a avut loc joi la Lausanne (Elveţia).
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Reprezentanţii ţării noastre vor disputa primul meci pe teren propriu, împotriva Greciei, pe 20 octombrie, urmând să întâlnească apoi Ungaria (17 noiembrie, în deplasare) şi Georgia (1 decembrie, în deplasare). Partidele retur se vor disputa anul viitor, după cum urmează: cu Grecia (17 februarie, în deplasare), cu Ungaria (26 aprilie, pe teren propriu) şi cu Georgia (10 mai, pe teren propriu).
Grecia şi Ungaria sunt considerate favoritele Grupei A, cele două formaţii ducând lupte strânse la ultimele ediţii ale Ligii Mondiale. Ungaria a reuşit să învingă Grecia de două ori în preliminariile din sezonul trecut, însă grecii vin acum după medalia de bronz cucerită la Campionatul Mondial de la Kazan, unde Ungaria s-a clasat doar pe locul 6. Grecia speră să se califice pentru prima oară la Super Finală, după ediţia din 2008, desfăşurată la Genova (Italia).
Iată componenţa celor trei grupe preliminare din zona europeană:
GRUPA A: Ungaria, Grecia, România, Georgia
GRUPA B: Franţa, Muntenegru, Serbia, Spania
GRUPA C: Croaţia, Italia, Turcia, Rusia
Câştigătoarele celor trei grupe se vor califica la Super Finală, programată în perioada 21-26 iunie 2016.
Turneele de calificare din America, Africa şi Asia-Oceania vor avea loc în mai 2016.
Etichete: romania , liga mondiala , grupa a , romania liga mondiala , romania grupa a , preliminarii liga mondiala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...