Antrenor nou şi al patrulea transfer la CSM Digi Oradea
02.08.2013, 12:35Campioana Romaniei la polo, CSM Digi Oradea, se întăreşte serios pentru Liga Campionilor! Orădenii au anunţat al patrulea transfer din acest sezon: sârbul Vojislav Cupic are 26 de ani şi a mai evoluat în Turcia, Ungaria şi Slovenia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Stângaciul" Vojislav Cupic are 26 de ani şi 1.84 metri înălţime, iar în sezonul precedent a evoluat la Radnicki Kragujevac. În carieră a mai trecut pe la formaţiile Partizan Belgrad (Serbia), Galatasaray (Turcia), Szeged (Ungaria) şi Koper (Slovenia), fiind şi component al naţionalelor de junior ale Serbiei, în intervalul 2003 - 2006. În 2013 a devenit vicecampion al Serbiei, cu Radnicki, cucerind şi Cupa LEN.
Vojislav Cupic este al patrulea transfer al campioanei CSM Oradea, după cele ale portarului naţionalei Serbiei, Gojko Pijelovic, dar şi internaţionalii Tiberiu Negrean şi Ramiro Georgescu.
CSM Digi Oradea va fi pregatită şi de un nou antrenor: Dorin Costrăş. Fostul mare poloist internaţional l-a înlocuit pe fostul tehnician -Toth Laszlo. Dorin Costrăş a plecat în 1990 în Spania, unde a jucat la echipele Barcelona, Barceloneta, Mediterani şi Sabadel, iar în echipa naţională a avut 276 de selecţii şi a marcat 422 de goluri.
CSM Digi Oradea are ca obiectiv în acest sezon câştigarea unui nou titlu naţional şi un parcurs cât mai lung în cupele europene.
foto: bihon.ro
Etichete: csm digi oradea , antrenor digi oradea , transfer csm digi oradea , costras csm digi oradea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...