Ponor, după ratarea de la bârnă: "Am dat undă verde mesajelor dure şi negative"
16.08.2016, 09:40Cătălina Ponor a terminat pe locul 7 în finala de la sărituri, după ce nu şi-a putut stăpâni emoţiile şi a făcut mai multe erori în timpul exerciţiului, fapt care a dus la o notă de 14.000.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sportiva noastră a fost vizibil afectată de rezultat şi, după ce a plâns pentru a se descărca, a oferit primele declaraţii, în care a vorbit despre lucrurile care nu au ajutat-o deloc înaintea acestei finale.
"Îmi pare rău că am dat undă verde acelor mesaje negative și gânduri negative îndreptate către mine, acelor persoane care nu și-au dorit ca eu să fiu aici. Mă bucur însă că am putut să lupt, presiunea a fost mare, emoțiile au fost multe.
Asta a fost, nu mi-a ieșit un integral așa cum mi-am dorit să fie. Campioană olimpică sunt, și nu o dată, sunt de trei ori, n-am avut și nu am absolut nimic de pierdut. Mi-am jucat șansa până la capăt, dacă n-a fost să fie...
E normal să mă influențeze sau măcar să mă atingă. Au fost mesaje foarte dure, pe care nu le pot trece cu vederea. Nu vreau să le reproduc, dar m-au afectat. Încă o dată, presiunea a fost mare, mi-am dorit foarte mult, am vrut să le dau peste nas și n-am reușit tocmai pentru că am vrut prea mult", a spus sportiva care săptămâna aceasta va împlini 29 de ani.
Programul sportivilor români la Rio, marți, 16 august
Finala a fost câştigată de sportiva olandeză Sanne Wevers (15.466). Podiumul a fost completat de americancele Lauren Hernandez (15.333) şi Simone Biles (14.733). Ponor a explicat şi ce a vorbit cu medaliata de aur la finalul probei, într-un dialog emoţionant.
"Am îmbrățișat-o pentru că mi-a spus că în 2004 eu am fost exemplul ei și de aceea a ajuns aici, pentru că și-a dorit foarte tare să fie ca mine. Iar eu nu sunt o persoană care să țină ură sau să dorească răul cuiva.
Dimpotrivă, am vrut pentru ea să-și facă bine exercițiul. Ea a arătat un respect mare pentru mine, la rândul meu o felicit pentru că a reușit să mă ajungă și să fie și ea campioană olimpică la bârnă", a adăugat portdrapelul României.
Pentru prima oară după 44 de ani, România nu a cucerit nicio medalie în gimnastică. În 1972, la Munchen, delegaţia noastră se întorcea pentru ultima oară în ţară fără a urca pe podium. Andrei Muntean, care va evolua mâine la paralele, a intrat în finală cu ultima notă. Ca atare, şansele sale la medalii sunt nule.
"Nu am avut cu cine, poate că nici altele nu au avut cu cine și asta a fost. La Mondiale, anul trecut, au fost patru fete sănătoase, patru fete care puteau să tragă foarte bine ca să aducă echipa în primii 8 pentru calificarea la Olimpiadă. Eu singură nu puteam să fac acest lucru la Preolimpice. Din păcate, au lipsit și Larisa, și Laura, și alte fete care ar fi putut să mă ajute aici. În schimb, ele au fost toate la Mondiale. Fără mine", a încheiat Cătălina Ponor.
Etichete: jocurile olimpice , catalina ponor , ponor barna , finala barna
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...