Nicu Vlad: "Sîncrăian va fi premiat. Dacă apare ceva pe parcurs, va da banii înapoi"
09.09.2016, 16:42Preşedintele Federaţiei Române de Haltere, Nicu Vlad, a declarat, vineri, la finalul Comitetului Executiv al COSR că sportivul Gabriel Sîncrăian va fi premiat pentru medalia de bronz de la Jocurile Olimpice de la Rio, iar în cazul în care va fi depiistat pozitiv va înapoia banii.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Nu am absolut niciun rând de la vreo instituţie că Sîncrăian ar avea ceva. Şi dacă altcineva are aceste informaţii şi nu le dă, sunt nişte paşi care trebuie respectaţi, dar mă mir, că am stat până pe 18 august la Jocurile Olimpice şi nu am primit nicio înştiinţare în sensul ăsta, iar CIO şi WADA au anunţat că în primele 48 de ore sau 72 de ore ar fi trebuit să se anunţe.
E aproape o lună şi nu avem nimic scris. Pentru mine şi pentru federaţia de haltere ar fi un lucru extraordinar de deranjant dacă ar fi ceva adevărat. Eu nu am vorbit cu sportivul, am fost plecat. Eu personal nu am nicio nelinişte, dar dacă ar fi ceva adevărat în toată treaba asta, vă daţi seama că nu mi-ar cădea bine", a declarat Nicu Vlad.
Oficialul FRH stopase premierea sportivului când s-a zvonit că ar fi fost depistat pozitiv, dar a revenit asupra deciziei întrucât nu a primit nicio înştiinţare oficială: "Premierea ar trebui să aibă cursul normal. Când am aflat lucrul ăsta din presă am fost foarte reticent şi am stopat-o, dar am primit mai multe semnale prin care eram întrebat dacă am ceva şi de ce opresc premierea. Şi atunci, conform legii ar trebui să o facem şi dacă se întâmplă ceva pe parcurs se blochează şi sportivii vor da banii înapoi. Acum abia s-a votat, cât mai curând se va face plata".
Referitor la ancheta privitoare la echipamentul contrafăcut primit de sportivii din delegaţia României, Vlad a spus că ar trebui ca organele abilitate să îşi spună puncutl de vedere. "Eu nu am primit echipament ca să ştiu cum este, dar ştiu că s-a studiat, e o anchetă în derulare. Hai să nu ne grăbim, şi în cazul Sîncrăian şi în cazul anchetei, să-şi facă cursul. Dacă sunt organe abilitate, ce rost are să mă apuc eu să fac anumite comentarii şi scenarii. Cel mai bine să decurgă lucrurile firesc", a mai spus Nicu Vlad.
Postul TVR a anunţat la 29 august că sportivul Gabriel Sîncrăian ar fi fost depistat pozitiv la Jocurile Olimpice, unde a câştigat medalia de bronz la categoria 85 de kilograme, însă această informaţia nu a fost confirmată până în prezent.
Etichete: jocurile olimpice , nicu vlad , sancraian , sancraian dopaj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...