Biles, al treilea aur de la Jocurile Olimpice. Whitlock a scris istorie pentru Marea Britanie
15.08.2016, 09:53Gimnasta americană Simone Biles (19 ani) a cucerit cea de-a treia sa medalie de aur la Jocurile Olimpice de vară ediţia 2016, după cele din concursul pe echipe şi cel de la individual compus, impunându-se în finala feminină de la sărituri, desfăşurată duminică seara la Rio de Janeiro.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cu 15,966 pct, Biles a reuşit să o devanseze pe campioana mondială en titre, rusoaica Maria Paseka, medaliată cu argint (15,253), în timp ce bronzul a revenit elveţiencei Giulia Steingruber (15,216).
"Veterana" Oskana Chusovitina din Uzbekistan (41 ani), aflată la cea de-a şaptea Olimpiadă din cariera sa, s-a clasat pe poziţia a şaptea, cu 14,833 pct.
La paralele, aurul olimpic a revenit rusoaicei Alia Mustafina, cu 15,900 pct, urmată de americanca Madison Kocian (15,833) şi de germanca Sophie Scheder (15,566).
În întrecerea masculină, eroul zilei de duminică a fost Max Whitlock, care a adus Marii Britanii primele medalii de aur la gimnastică, după o aşteptare de 120 de ani, în concursurile de la sol şi cal cu mânere.
Whitlock s-a impus mai întâi la sol, cu 15,633 pct, reuşind să-i devanseze pe brazilienii Diego Hypolito (15,633) şi Arthur Mariano (15,433).
Britanicul, în vârstă de 23 ani, a obţinut apoi victoria şi la cal cu mânere, cu 15,966 pct, în faţa compatriotului său Louis Smith, medaliat cu argint ca şi în 2012 (15,833), în timp ce bronzul a revenit americanului Alexander Naddour (15,700).
Etichete: jocurile olimpice , simone biles , biles sarituri , whitlock , biles aur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...