Un nou caz de dopaj la Jocurile Olimpice! Cine este sportiva care nu va mai putea participa la Tokyo
articol scris de Digi Sport26.07.2021, 20:03
La nici o săptămână de când călărețul australian Jamie Kermond a fost suspendat de la Jocurile Olimpice deoarece consumase cocaină înaintea evenimentului, organizatorii de la Tokyo se confruntă cu al doilea caz de dopaj.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Este vorba de triatlonista ucraineană Iulia Elistratova, care a fost depistată pozitiv la eritropoietină la o cursă desfășurată pe 5 iunie, conform Agenției Internaționale de Testare (ITA).
Iulia Elistratova, suspendată de la Jocurile Olimpice
Ca urmare a rezultatului, sportiva a fost retrasă de pe lista de start a cursei olimpice programate marţi dimineaţă la Tokyo. Iulia Elistratova a fost depistată pozitiv pe 5 iunie în oraşul ucrainean Dnipro, cu ocazia unei curse din Cupa Europei.
Ucraineanca de 33 de ani, ce urma să participe marţi dimineaţă la cursa individuală de la Jocurile Olimpice, a fost "suspendată provizoriu" şi nu va putea lua startul. Ea are dreptul să ceară analiza eşantionului B şi să conteste suspendarea sa provizorie în faţa Tribunalului de Arbitraj al Sportului (TAS).
Agerpres
Jamie Kermod, primul caz de dopaj la Jocurile Olimpice
Președintele echipei Australiei de la Jocurile Olimpice, Ian Chesterman a confirmat că Jamie Kermond a părăsit echipa după ce ”a stricat imaginea sportivilor australieni”.
Jamie Kermond a realizat testele în luna iunie, dar rezultatele au ajuns abia înaintea debutului Jocurilor Olimpice.
Călărețului i-a fost recoltată o probă la data de 26 iunie, iar rezultatul a fost unul pozitiv. Triplul campion australian a fost suspendat de Federația de Echitație din Australia și i s-a interzis participarea la orice competiție, inclusiv Jocurile Olimpice.
Etichete: jocurile olimpice , olimpiadă , tokyo , iulia elistratova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...