A fost descoperit primul caz de dopaj la Jocurile Olimpice de la Tokyo! Ce a declarat sportivul
articol scris de Digi Sport21.07.2021, 14:23
Echipa Australiei de la Tokyo a primit o veste proastă înaintea debutului Jocurile Olimpice.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Călărețul Jamie Kermond a fost suspendat după ce a fost depistat că a consumat cocaină înaintea evenimentului.
Primul caz de dopaj a fost descoperit la Jocurile Olimpice
Președintele echipei Australiei de la Jocurile Olimpice, Ian Chesterman a confirmat că Jamie Kermond a părăsit echipa după ce ”a stricat imaginea sportivilor australieni”.
Jamie Kermond a realizat testele în luna iunie, dar rezultatele au ajuns abia înaintea debutului Jocurilor Olimpice.
Călărețului i-a fost recoltată o probă la data de 26 iunie, iar rezultatul a fost unul pozitiv. Triplul campion australian a fost suspendat de Federația de Echitație din Australia și i s-a interzis participarea la orice competiție, inclusiv Jocurile Olimpice.
”Este posibil ca rezultatul pozitiv să fie cauzat de singura dată când am folosit în scopul recreațional la un eveniment și nu are nicio legătură cu sportul pe care îl practic. Sunt foarte supărat, îmi pare foarte rău pentru ce s-a întâmplat și accept că sunt unicul responsabil.
Regret enorm că am dezamăgit foarte multă lume, inclusiv familia mea și colegii mei. Sper ca într-o zi să mă ierte pentru greșeala mea”, a fost reacția călărețului, citat de The Guardian.
Cocaina este o substanță care se încadrează în rândurile celor interzise în competițiile sportive de Agenția Mondială Anti-Doping. Potrivit politicii agenției din Australia, Kermond are posibilitatea să ceară și recoltarea celei de-a doua probă.
Organizatorii nu exclud varianta anulării JO Tokyo 2020
Primele două cazuri de sportivi pozitivi la Covid-19 au fost înregistrate printre locuitorii satului olimpic, au anunţat duminică organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo (23 iulie - 8 august), fiind descoperit şi un al treilea sportiv bolnav care nu era cazat în sat
Toshiro Muto fost întrebat dacă organizatorii iau în calcul anularea competiției al cărui start va avea loc în două zile. Potrivit Eurosport, președintele a mărturisit că nu exclude o astfel de ipoteză, iar varianta ca Jocurile Olimpice de la Tokyo să se anuleze încă stă în picioare.
"Nu putem prezice ce se va întâmpla cu numărul de cazuri de coronavirus. În acest moment, numărul cazurilor poate să crească sau poate să scadă. Ne vom gândi la ce ar trebui să facem în momentul în care apare o anumită situație", a declarat Toshiro Muto.
Spre deosebire de Muto, purtătorul de cuvânt al Jocurilor Olimpice de la Tokyo este mult mai optimist şi a declarat că organizatorii se concentrează în acest moment exclusiv pe desfășurarea cu succes a competiției.
Etichete: jocurile olimpice , australia , sportivi , tokyo 2020 , călăreți
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...