”Totul ține de culoarea pielii!”. Sportiva deranjată că TAS i-a dat voie Kamilei Valieva să concureze
articol scris de Digi Sport15.02.2022, 18:25
Sha'Carri Richardson (21 de ani), sportiva, specialistă pe distanța de 100 m, care a primit interzis la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing din cauza consumului de cannabis, a iscat un scandal după ce a spus că există o diferență de tratament între cazul ei și al Kamilei Valieva, din cauza culorii pielii.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Kamila Valieva (15 ani) a primit din partea TAS permisiunea de a concura în continuare la Jocurile Olimpice de la Beijing, în ciuda unui test antidoping pozitiv.
”Totul ține de culoarea pielii!”. Sportiva deranjată că TAS i-a dat voie Kamilei Valieva să concureze
Sportiva din USA a fost depistată pozitiv în timpul selecțiilor pentru marea competiție. Richardson a susținut că a ajuns să fumeze marijuana din cauza dramei provocată de mama ei.
”Puteţi să-mi daţi un răspuns solid despre diferenţa dintre situaţia mea şi a ei? Mama a murit şi nu am putut alerga, iar eu eram una dintre favoritele pentru top 3.
Singura diferenţă pe care o văd este că sunt o tânără de culoare", este mesajul postat de Sha’Carri pe contul ei de Twitter, preluat mai apoi de întreaga presă internațională.
Apoi, spottiva a mai adăugat un mesaj: "Totul ţine de culoarea pielii!”
Kamila Valieva (15 ani) a fost depistată pozitiv la trimetazidină, la scurt timp după ce a făcut istorie la Jocurile Olimpice de Iarnă, la proba pe echipe de la patinaj artistic, unde a reușit două sărituri cvadruple.
Apărătoarea sportivei a spus că ar putea fi vorba despre o posibilă contaminare accidentală a tinerei vedete, așa cum a indicat marţi Denis Oswald, membru al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).
Galerie Foto
Trimetazidina ar fi ajuns în corpul Kamilei Valieva accidental, după ce a băut apă după bunicul ei
Conform The Guardian, reprezentanții legali ai sportivei spun că substanța ar fi ajuns în corpul ei după ce a băut un pahar cu apă după bunicul său, care urmează un tratament cu trimetazidină din cauza problemelor la inimă.
Argumentul "produs contaminat", adică ingerarea accidentală a unei substanţe dopante, fără vina sportivului, este de două ori important: poate face posibilă obţinerea unei ridicări a suspendării provizorii, dar şi reducerea sancţiunii la o simplă "mustrare fără suspendare", atunci când cauza este tranşată pe fond.
"Produsul (n.r. trimetazidină) este un pic ciudat, mai ales pentru o fată de această vârstă, dar aşa cum am spus mai devreme, până nu ştim ce s-a întâmplat, este greu să-ţi exprimi părerea", a adăugat cu prudenţă Denis Oswald.
Etichete: jocurile olimpice de iarna , sha’carri richardson
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...