VIDEO Reportaj EXCLUSIV cu Cristi Pustai. „Dacă nu găsesc echipă, poate mă întorc la matematică”

• SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1

• SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1

Prima întâlnire cu Cristi Pustai a fost la un antrenament la Pandurii. Stătea înfipt la mijlocul terenului, cu un fluier în mână. Când i se părea că fluierul sună, parcă, prea încet, începea să strige. Nimic nu-i convenea. Împărţise lotul în două echipe şi exersa recuperarea mingii cât mai sus, presingul ofensiv în “pachete” de 3-4 jucători. Oprea jocul în fiecare minut. Nu treceau câteva pase până ca mingea să nu fie câştigată, dar tot nu era bine. Şi începeau ţipetele.

Eric, Nistor şi ceilalţi, toţi cu capetele în pământ, nu se auzea nimic în afară de vocea groasă şi răstită a lui Pustai. Şi apoi iar, şi iar, de la capăt, până când geometria mişcării de presing se apropia de traseele perfecte din mintea fostului profesor de matematică. La un moment dat, când nu mai rezista, îi lua pe jucători şi îi aşeza cu mâna pe teren, ca pe nişte piese ascultătoare în căsuţele ordonate ale unei table de şah. A fost cel mai dur şi mai autoritar antrenament pe care l-am văzut vreodată.

A doua întâlnire a fost de curând, în Vama Veche. Venise să vadă festivalul “Folk you”. Era încă în vacanţă, una prelungită după despărţirea de Pandurii, şi se afla într-un tur prin ţară, urmând caravana spectacolelor de muzică folk. Când se însera, se retrăgea alături de grupul de prieteni, toţi poeţi şi cântăreţi de muzică folk, la răcoarea unei terase, unde, ca într-un cenaclu intim, începeau să recite poezii. Pe Cristi Pustai nu l-a sărit o dată rândul. Cu aceeaşi însufleţire ca pe gazon, se ridica solemn în picioare. De data aceasta, privirea nu mai era încruntată, vocea nu se mai răstea, iar în loc de fluier ţinea demn un pahar cu vin roşu. Mi-a spus că-i e dor de fotbal. Nu l-am crezut.

Digi Sport: Ce face acum Cristi Pustai?
Cristi Pustai: Se relaxează. E primul concediu după mulţi ani. Prima dată când în perioada asta sunt liber şi am beneficiat ca să fiu în Vamă.

Aţi mai fost?
Nu, e prima oară când vin în Vama Veche, chiar dacă tot timpul am avut contact cu lumea folkului. De aici o să mai merg la Calafat şi la Tg. Jiu, sunt şi acolo festivaluri de muzică folk, se leagă între ele, iar pe urmă o să ne încheiem vacanţa şi aşteptăm, poate o să ne găsim de lucru.

Aţi venit singur, fără familie?
Doar cu fata. Care s-a întors la Mediaş mai repede, iar eu am primit consimţământ de acasă să mai fiu hoinar încă o săptămână.

De unde pasiunea pentru muzica folk?
Din tinereţe, cred că din liceu.

Doar ascultaţi, sau şi cântaţi?
Îi mai deranjez, îi bruiez pe oamenii care cântă. E doar pasiune la mine, mai puţin talent.

Eraţi în tinereţe un folkist veritabil?
Da, îmi aduc aminte că în anii '82-'83 am avut părul un pic mai lung...

Cum reacţionaţi când îi auziţi pe jucătorii dumneavoastră că ascultă manele?
Nu prea aud. Mă fac şi eu că nu-i aud. În primul rând nu se ascultă manele în autocar. În al doilea, au mai fost mese la care a apărut până la urmă un cântăreţ de manele, pentru că nu-i poţi ţine prea multe ceasuri fără, dar au auzit şi o chitară, şi câte o poezie... Încet-încet, poate lumea se schimbă, nu ştiu. Încercăm.

Numele fetei, inspirat dintr-o poezie de Adrian Păunescu

Poezia cum a apărut în viaţa dumneavoastră ?
Ce, trebuia să apară cumva? Sunt un tip sensibil şi e normal să-mi placă.

Foştii dumneavoastră colegi povesteau că recitaţi poezii în vestiar. 
Nu cred că în vestiar. Dar la mese organizate, la petreceri, da.

Poetul preferat?
Mai mulţi... Adrian Păunescu să zic că a fost unul dintre preferaţi. Bacovia, Nichita Stănescu... Dar am prieteni poeţi în viaţă, sunt bucuros că pot să-i ating, că pot să-i ascult, sunt prieteni buni.

Pe fata dumneavoastră o cheamă şi Hiperboreea. Cum aţi ajuns la acest nume?
E o poezie preferată a mea, scrisă de Adrian Păunescu. Ideea lui de o ţară, Hiperboreea, în care e numai lumină, numai soare, numai bine... Am crezut că în felul acesta o pot influenţa. Şi sper că reuşesc pentru că e o fată care ascultă muzică folk, chiar dacă ştie şi „30 de grade, zero grade”, cum îi zice... Stă şi ea la spectacole, ştie şi versuri.

Dar pe soţie cum aţi convins-o cu acest nume?
Păi eu am fost când am declarat-o. Probabil credea tot timpul că n-am s-o fac. Dar i-a pus şi ea un nume, Maia. Vom vedea mai târziu care îi va plăcea fetei mai mult.

„Matematica e ştiinţa care-ţi rămâne în cap după ce ai uitat tot”

Ce a fost mai întâi, matematica sau poezia?
Cred că matematica. De fapt sigur.

Vi se spunea „Profesorul”. 
Da, de mic. Mi se pare că în clasa a şasea sau a şaptea, la un carnaval, am apărut eu cu o mustaţă, cu barbă, cu un catalog în mână, m-am îmbrăcat în profesor. Era probabil ceva din interior care-şi dorea acest lucru. Şi a fost un vis pe care l-am realizat.

Aţi mai putea preda şi acum matematică?
Cum să nu? Matematica este ştiinţa care-ţi rămâne în cap după ce ai uitat tot. Am profesat şi în anul 2000, când mă lăsasem de fotbal. Renunţasem, am mers la catedra la un liceu din Mediaş până prin 2003. Am stat departe de fotbal atunci. Am terminat, totuşi, cursurile Şcolii de Antrenori, că eram în primul an. Domnul Cornel Drăguşin a insistat, că altfel poate renunţam atunci. Şi trebuie să-i mulţumesc că mi-a dat de câteva ori telefon şi-mi zicea: „Măi, matematică, hai să-ţi termini măcar şcoala şi pe urmă vezi tu ce o să faci”.

Vă e dor de acele momente?
Da, să ştiţi că este frumos şi la catedră. Câteodată tânjesc după acele bucurii frumoase în momentul în care dintr-o clasă la care ai predat vezi că intră aproape toţi la facultate.

Aţi regretat vreun moment că aţi părăsit matematica pentru fotbal?
Nu se compară la nivel salarial. Dar sunt două lucruri pe care am încercat să le fac în paralel. Dar când am reuşit să promovăm cu Gaz Metan în Liga 1 nu am mai putut. Acum mă gândesc mai bine, dacă tot aşa, nu voi avea angajament, la un moment dat să mă întorc. Dar nu la catedră, ci aşa, să încerc să ajut oameni care vor să înveţe matematică.

„Fac şi sudoku, să-mi pătrez mintea limpede”

Cine este adevăratul Cristi Pustai? Antrenorul, matematicianul, sau omul pasionat de poezie şi muzică folk?
Nu ştiu, încă mai caut şi eu... Din păcate, nu avem prea mulţi poeţi în fotbalul românesc.

Mai e loc şi de alte preocupări?
Fac şi sudoku, ca să-mi păstrez mintea limpede.

Rebus, integrame?
Rebus “Flacăra” pe vremuri. Acum doar sudoku. Am înţeles că ultimul studiu spune că e bun la bătrâneţe.

Nu sunteţi un personaj tipic pentru fotbalul românesc. 
Lasă, să rămânem aşa, atipici, de ce să fim toţi în acelaşi tipar?

Cum e omul Cristi Pustai?
Un om destul de liniştit, un ardelean care vorbeşte rar şi se gândeşte de două ori până să facă ceva, cu un defect de creştere, am stat 7 ani acasă.

Care e visul dumneavoastră cel mai mare în fotbal?
Să nu fiu robul visurilor mele. Şi să fiu dezamăgit cât mai puţin.

V-a dezamăgit fotbalul atât de mult încât aţi plâns vreodată?
Da, mai plâng. Mai plâng câteodată şi la câte un film frumos. Un om sănătos şi cu minte plânge în viaţă.

“Şi Eric ar fi trebuit naturalizat”

Sunteţi mulţumit cu ce aţi realizat până acum în fotbal?
Să nu-l supărăm pe Doamne-Doamne. Am mers cu Gaz Metan din Liga a 2-a în cupele europene, cu Pandurii am luat locul 2 şi am jucat în grupele Europa League... Aş fi vrut, totuşi, să facem mai multe puncte... Dar, ca să răspund, mi-aş dori să fac mai mult decât am făcut. Să ajung la o echipă cu care să câştig un trofeu e un vis.

Aţi avut vreun moment în care vi s-a părut că v-aţi grăbit plecând de la Pandurii?
A fost şi aşa ceva. Dar Marin Condescu plecase, mai erau şase etape şi şase puncte până la Dinamo şi până la ultimul loc de Europa şi am crezut că poate plecarea mea va ajuta echipa. Nu cred eu în şocuri la echipă, dar atunci aşa am considerat. Ne-am despărţit ok, nu a fost nicio problemă.

Nu-l mai aveaţi nici pe Eric... Aţi avut o relaţie specială cu el. 
N-a fost chiar roz întotdeauna. Am mai avut şi noi... Dar e un fotbalist şi un băiat special, dă şi valoare, şi moral unei echipe.

Acum în ce relaţii mai sunteţi?
Ne mai sunăm din când în când.

Se vorbeşte acum de naturalizarea lui Fatai. Credeţi că ar fi trebuit să se facă aceleaşi eforturi şi pentru Eric?
În momentul în care el era şi cel mai bun marcator, şi cel mai bun pasator din Liga 1, cred că da.

Sunteţi un antrenor dur?
Nu pot să zic aşa ceva. Îi ţin pe toţi în braţe, dar cu mâna întinsă în faţă.

“Eu i-aş lua şi pe Breeveld, şi pe Anton”

Cum aţi fi procedat în locul lui Gâlcă în situaţia cu Sânmărtean?
Ca să evit astfel de momente, nu dau mâna cu niciun jucător. Şi vorbesc cu ei doar a doua zi după meci, când suntem toţi mai calmi.

Nu aţi avut conflicte cu jucătorii?
Sunt de părere că un antrenor nu are cum să aibă un conflict cu jucătorii. Dacă problema e nerezolvabilă, unul din ei trebuie să plece. Până acum, au fost ei care au plecat.

Steaua vrea acum un mijlocaş central de la Pandurii. Cine credeţi că i s-ar potrivi mai bine, Breeveld sau Anton? I-aţi antrenat pe amândoi. 
Breeveld e un jucător foarte, foarte util. Are şcoala olandeză. E un bun pasator, are acurateţe mare în joc, în deposedare, de foarte multe ori câştigă mingea fără fault. Are procentaj bun la pasele constructive. Nu apare foarte mult la finalizare, cu toate că are nişte calităţi fantastice şi e un jucător pe care orice antrenor şi l-ar dori, un profesionist desăvârşit.

Şi Anton?
Anton are în plus vârsta de partea lui. Nu că Breeveld ar fi bătrân, are 28 de ani, perfect pentru performanţă, pentru ce se cere la Steaua. Dar Anton poate fi gândit şi ca o afacere pentru viitor. Sunt jucători diferiţi, cu alte calităţi. Dar eu, dacă aş fi la Steaua, i-aş lua pe amândoi.

“Lemnaru nu e număr 9 cu talie, e un jucător speculant şi de execuţie”

L-aţi avut la Pandurii şi pe Vali Lemnaru. 
Nu a jucat foarte mult, juca Matulevicius. Şi când a cerut să plece, l-am lăsat. Poate i s-a potrivit mai mult stilul de joc de la U Cluj, a marcat mult mai mult acolo.

Mulţi se întreabă dacă e de nivelul Stelei. Din moment ce era rezerva lui Matulevicius. 
Eu mi-aş dori să se integreze la Steaua... El nu e acel număr 9, cu talie, e un jucător speculant, de execuţie. La finalizare are execuţii foarte bune. Ţin minte că a marcat golul cu Astra în ultimul meci al returului, care practic ne-a adus locul 2.

Acum aveţi ceva oferte?
Au fost ceva, dar nu ce mi-am dorit şi am preferat să mai aştept. Aş prefera o echipă din campionatul nostru, dar nu aş zice “nu” nici unui pas afară.

Cum arată oferta perfectă?
Una la care să fie un obiectiv serios, la care să am dialog cu preşedintele sau conducătorii, nu monolog. Şi până acum nu am avut probleme din acest punct de vedere, nici la Mediaş, nici la Pandurii. Au fost în regulă lucrurile. La care jucătorii să fie plătiţi şi să fie răbdare.

Există aşa ceva la noi?
Tot mai sper...

Acest material a aparut în emisiunile Fotbal Club şi Digi Sport Special.

Etichete: digi sport , cristi pustai , pustai digi sport , reportaj exclusiv , reportaj cristi pustai

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News