Universitatea Cluj v Farul Constanta - Romanian Superliga, Cluj-Napoca - 03 Nov 2024
Exclusiv Hagi reinventează Farul! Cine e omul din spatele revoluției anunțate în club: "Nu are cum să iasă rău"
ianis-gica-hagi
Gică Hagi a oferit indicii despre viitorul lui Ianis Hagi: ”Va fi răsplătit!”
Screenshot 2024-12-22 122048
Ce lovitură pentru Universitatea Craiova: OUT tot sezonul!
Digi Sport 1 Live
Acum
Live Superliga: Petrolul-Unirea Slobozia
Etapa 21

Video Exclusiv Gabi Iancu: ”M-am apucat de fotbal ca să joc, nu ca să mă uit. Vreau să mă simt din nou bun și puternic!”

articol scris de Digi Sport
28.01.2022, 14:50

gabi iancu
Gabi Iancu / Foto: Digi Sport
  • La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1

  • SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1

La aproape 28 de ani, Gabi Iancu a uitat prin câte momente zero a trecut. Acum zece ani, debuta la Viitorul. Imediat, accelerația s-a apăsat brusc. Au urmat, ca niște cadre care se succed prea repede pentru a fi percepute, transferul la Steaua, goluri în Liga 1, campionate și Champions League. Apoi, impactul cu duritatea căderii. S-a ridicat din nou la Viitorul, unde a înscris în ultima etapă golul care a adus titlul. După care altă prăbușire. Și iar de la capăt, tot la Viitorul, unde a ieșit golgheterul campionatului și a ajuns la națională. Acum, simte că se află din nou în fața unui nou început.

Între două cantonamente cu Akhmat Grozny, Iancu a venit câteva zile în țară, prilej pentru un dialog amplu, cu teme variate. De la viața în Cecenia și amenințarea războiului, la întâlnirea cu Gică Hagi, trecând prin legendele dureros de reale ale antrenamentelor lui Neubert. Despre cum s-au făcut mari puștii teribili ai Viitorului, întâlnirea cu Haaland, apoi alte amintiri cu Hagi, cel care revine recurent ca un reper al repornirii și orientării prin rătăcirile carierei.

Gabi Iancu: ”M-am apucat de fotbal ca să joc, nu ca să mă uit. Vreau să mă simt din nou bun și puternic!”

DigiSport: Care e situația ta acum la Akhmat?

Gabi Iancu: Vreau să plec, pentru că nu joc. Dar nu vor să mă transfere decât pe aceeași sumă pe care au plătit-o celor de la Viitorul. Și probabil că vom ajunge la un împrumut.


De ce s-a ajuns în acest punct?

Nu joc pe postul meu. Adică pot să mă adaptez la un alt post, dar nu total diferit. Mi se cer numai sarcini defensive, să joc mijlocaș central. N-am jucat niciodată asta. Am încercat, dar nu merge... M-aș întoarce și în Liga 1, la o echipă care are un proiect bun. Până în vară trebuie să joc, să adun minute, pentru că am avut un an în care am boxat mai mult și nu vreau să păcălesc fotbalul. Dar salariul este destul de mare și nu știu cât de mult vrea să suporte Akhmat din el.

Cum e la Grozny?

Și eu, înainte să mă duc, am dat telefoane, am intrat pe youtube, am fost puțin speriat, dar este un oraș ok, stabil, nu cum era înainte. E mai sigur decât în București.

Pandemia a ajuns acolo?

În perioada asta de un an nu am purtat mască deloc, nimeni nu vorbește de Covid și stresul e mai mic din punctul ăsta de vedere față de când vin acasă și toată lumea dicută numai despre asta.

Dar despre război se vorbește?

Nu prea, sunt mai multe știri la noi decât la ei. Am întrebat și trei colegi din Ucraina și nu sunt stresați deloc, au spus că ei nu cred că o să se întâmple nimic.

De românii care au jucat acolo își mai aduce aminte lumea?

De generația lui Pancu se vorbește foarte bine. Pe mine, majoritatea mă strigă Pancu (n.r. râde). Iancu Pancu. Bine, mi-ar fi plăcut să joc la fel cum a făcut-o el. Eu am fost fanul lui când eram mic și își făcea părul așa (n.r. arată cum își aranja frizura pe mijloc)

Ai pierdut și contactul cu naționala.

Da, nu-mi convine deloc, nu mă simt ok că nu sunt băgat în seamă la națională, dar e normal atât timp cât nu joci. Vreau să merg la o echipă unde să evoluez și să se vorbească despre mine, să mă simt din nou bun și puternic.

Ai jucat în acel baraj cu Islanda, plus meciuri din Liga Națiunilor. Cum ți s-a părut Rădoi?

Un antrenor senzațional. Care se documentează, care face să se înțeleagă ce vrea să spună. Cred că i-a lipsit și norocul. Mi s-a părut că România juca fotbal, că ceva se schimbă. Erau idei de joc, cum să ieșim cu mingea din spate. Și am văzut la ultimele meciuri că echipa făcea ce lucram la antrenamente. Mie mi-a plăcut. Îi urez succes și sunt sigur că va fi un antrenor mare al României.

Gabi Iancu, mesaj pentru Edi Iordănescu: ”Să mă vadă și pe mine dacă o să mă duc undeva să joc” :))

A venit Edi Iordănescu. Ce știi despre el?

Știu că îmi zicea, când eram la Steaua, că îi e frică de mine (n.r. râde). Toată lumea vorbește frumos despre el, că mai vorbim și noi între jucători, eu cred că va face o treabă bună, să fie lăsat în pace să-și pună în practică ideile și să mă vadă și pe mine dacă o să mă duc undeva să joc (n.r. râde).

Cum ți se pare acum, privind în spate, cariera ta?

Când ești tânăr și nu te gândești la bani, la nimic, și ești la o echipă la care totul e frumos, te simți cel mai bun. Dar mai am mult de jucat și sper să nu mai am atât de multe coborâșuri și alegerile pe care le voi lua, unde voi merge, să fie unele inspirate.

A fost un punct în care ai simțit nevoia să îți dai un restart? Un moment zero.

Da, eram la Voluntari într-o perioadă cu o accidentare la genunchi care nu mă lăsa nici să mă antrenez. Am terminat contractul acolo și stăteam așa în pat, nu mă mai suna nimeni și mi-am dat seama că nu prea e bine ce se întâmplă... Ce o să fac? Că nu prea știu să fac altceva. Și atunci m-am dus la Călărași, o nou-promovată, chiar dacă știam că lumea urma să zică ”Unde a ajuns...”. Dar mi-am pus în cap că, dacă o să joc toate meciurile și o să o fac bine, oricând pot crește din nou și să merg la o echipă mai bună.

Îți aduci aminte prima întâlnire cu Gică Hagi?

Aveam 14-15 ani, în balonul de la Iaki. Ne culesese de peste tot, eram mai mulți puști. A vorbit un pic cu mine și mi-a zis să nu îi fac numele de râs. Numele de Iancu. Era tatăl dânsului. Asta o țin minte toată viața mereu, asta a fost prima noastră discuție.

Cum a fost colaborarea cu el? Ce influență a avut asupra ta?

Omul acesta, când vorbește cu tine, el are încredere mai mare în tine decât ai tu. Și atunci te face și pe tine să fii încrezător. Și să te simți puternic, indiferent cu cine joci nu pleci de la ideea să nu pierzi cu mult... Nu simți chestia asta când ești la el. Doar când îți spune să îi atacăm, deja simți că poți face asta. Îți dă încredere. Când ți se spune doar să aștepți și poate plecăm pe un contraatac, e clar că încrederea în noi nu e foarte mare. Și m-a ajutat foarte mult cu plasamentul în teren, mai ales pe partea ofensivă. La un moment dat, nici nu mai alergam atât de mult când avea echipa mea mingea, trebuia doar să mă mișc un pic față de ceilalți și mingea ajungea la mine.

Foști elevi de ai lui povesteau că rămâneau uimiți când le spunea ce se va întâmpla peste câteva faze.

Da, așa e. Îmi aduc aminte la un meci, era un corner și mi-a spus să mă duc în spate, dreapta, pe diagonală, că acolo o să vină mingea. Cu două secunde înainte să se bată cornerul. Și m-am dus acolo și mi-a venit direct pe voleu. Am zis: ”Ia uite, băi, nene...”

Se mai băga și la antrenamente cu voi?

Când a intrat prima oară la un joc cu noi, eram foarte mic, aveam 16 ani, mi-era rușine să mă duc să îi iau mingea. Dar te uimea... Îmi aduc minte că a avut o execuție, nu o s-o uit niciodată, într-un cantonament în Antalya. Era în stânga, lângă linia de aut. Și-a pus mingea pe stângul și i-a spus lui Buzbuchi: Prinde-o pe asta, Buzule! Și a dat un gol exact ca în meciul cu Columbia. Identic, pe cuvântul meu. Nu s-a învârtit mingea în aer, s-a dus exact acolo.

Și Buzbuchi?

Buzbuchi s-a pus în genunchi, ce să facă?

Pe tine te-a comparat cu Raul la un moment dat.

Prima dată au râs puțin colegii de mine. Că așa e la fotbal... Dar m-am simțit foarte bine.

Care a fost povestea stagiului tău la Ajax?

Am fost cu Ianis atunci. Era un copil atunci. Eu la echipa mare, el la juniori. Îmi aduc aminte de el de când era foarte mic, foarte talentat. M-am antrenat întâi cu echipa a doua, după care m-au chemat la prima echipă. Era generația cu Eriksen, Babel... De Boer antrenor. Îmi aduc aminte, am făcut un exercițiu de pase. Ce ritm! În trei minute eram leșinat. După aceea mi-am revenit și chiar m-am antrenat foarte bine atunci. A fost o experiență unică. Nu știu ce s-a întâmplat apoi, de ce nu s-a concretizat nimic.

Foștii tăi colegi de la Viitorul sunt protagoniști azi în Liga 1. Te așteptai să plece deja afară?

Florinel Coman o să prindă sigur o echipă mare. Pentru că el nu a făcut doar un meci foarte bun, el chiar a jucat foarte bine toată această perioadă. Foarte, foarte talentat! Nici nu știi când te driblează, când și-o dă în stânga, dreapta, și ca fundaș îl faultezi, că nu ai ce face... Și forță, execuții și tânăr.

Florin Tănase?

Tase, când eram noi la juniori, nu puteai să îi iei mingea. El are stilul lui ăla drept, cum stă el drept, dar foarte bun jucător. Îmi pare rău pentru el că nu a plecat. Dar sunt sigur că va prinde un transfer bun. Îl înțeleg dacă e afectat, pentru că și eu, când am ieșit golgheter, am avut doar oferta aceasta de la Akhmat, care a venit și ea spre final. În rest, doar discuții, se trimitea o foaie că sunt interesați și rămâneam cu asta.

Meciurile cu Dinamo cum erau?

Când eram eu la Steaua, nu pierdeam niciodată cu Dinamo. Îmi aduc aminte de Lato că dădea niște goluri senzaționale cu Dinamo, din voleu. Și avea acea bucurie după, își ridica pantalonii până după umeri, ca nebunul (n.r. Râde). E diferență mare de valoare în acest moment între cele două echipe. Sper ca cei de la Dinamo să își revină, pentru că nu poți să o vezi pe Dinamo în Liga a doua...

Care e cel mai bun moment al tău în echipa aceea a lui Reghe?

Meciul cu Tbilisi din preliminariile Champions League. Când m-a băgat la pauză și au fost două execuții... Pfff, am simțit că e a mea lumea... O sută de mii de cereri de prietenie pe facebook, mesaje, felicitări, familia m-a așteptat acasă la 1 noaptea... A fost wow!

Era atunci celebra rocadă Stanciu-Iancu.

Atunci nu era regula aceasta cu U21 și nici nu mi-aș fi dorit să fie. Dar acum, toată lumea se uită după jucători tineri, însă când eram noi tineri, toți căutau fotbaliști cu experiență (n.r. râde). Mi-a părut rău că nu am jucat împreună, noi eram și buni prieteni și colegi de cameră. Și nu ne pica bine când eram comparați și se scria de rău de unul dintre noi. Chiar vorbeam cu el de asta. Acum e unul dintre cei mai buni jucători ai noștri. Mă bucur mult pentru el.

Sânmărtean?

Cel mai bun jucător cu care am jucat. Cel mai talentat. Incredibil. Ascundea mingea. Și la antrenamente, unde poți vedea mai multe decât la un meci, făcea dublu totul. Îi dădeai mingea doar ca să vezi ce mai face și de data asta...

Cu Reghe cum a fost?

La început a fost greu pentru mine. Copil, ajunsesem într-o echipă la care se făceau antrenamente foarte grele. Chiar era greu cu Neubert... Mă certau Bourceanu și cu Pintilii non-stop. Hai, fă, drege! La altă echipă te ceartă doar antrenorul, aici mă certa toată lumea! (n.r. râde). Nu puteam să păcălesc pe nimeni. Și trebuia să fac... Făcusem niște umeri la un moment dat, niște brațe... Dar echipa juca foarte bine.

Am auzit tot felul de legende despre antrenamentele lui Neubert. Au fost și momente în care ai zis ca nu mai poți fizic?

Da, am vomitat în Austria. Trăgeam săniile acelea... Și nu plouase, nici nu udaseră terenul, era foarte uscat. Și Nikolic era în fața mea trei metri, trăgea nebunul și sărea sania aia... Și eu: ”Hăă! Hăă!” Abia o mișcam... Una, două, trei, patru serii, când am ajuns în spate m-am aruncat după un gard.

Toni Petrea cum era atunci?

Nu era un antrenor secund din acela care te bibilea, era tot ca un principal. Adică avea un comportament autoritar, ascultai de el. Din ce văd, joacă echipa cu dânsul. Nu știu cine face schimbările, cum se fac, dar antrenamentele cu siguranță el le face, sistemul, echipa.

Cu Gigi Becali ce relație ai avut?

Nu obișnuia atunci să vină la echipă, nu am avut probleme. Doar că la final mi-a dat viteză (n.r. râde). Dar mi-a prins bine toată experiența și mi-a plăcut să joc la clubul cu care am ținut de mic.

Și te-ai mai întoarce acolo?

Da, de ce nu?

Ce jucători tineri îți plac din Liga 1?

Îmi place băiatul ăsta de la Farul, Radaslavescu. Îl știu de când mai venea de la juniori la antrenamentele noastre. O să ajungă bun jucător.

Octavian Popescu?

Un jucător cu calitate. Și la vârsta lui are tupeu și se vede în joc, joacă foarte dezinvolt, îmi place de el. Și Ianis Stoica. Îl știu de la Călărași. Acolo era o echipă mică, nou-promovată, jucam mai mult în apărare. Acum are șansa să își arate calitățile ofensive. Și băiatul de la CFR, Petrila.

Ai jucat și cu Alibec.

Jumătate de an. Cred că e cel mai bun atacant cu care am evoluat eu în teren. Îi doresc să joace în afară, pentru că are calități pentru un campionat foarte bun. Nu am jucat cu niciunul mai bun decât el. Numărul 1 în România.

Dar dintre adversari? Cine te-a impresionat?

Am jucat contra lui Torres. Ce viteză... Și Chiricheș are viteză, pe mine mă făcea la viteză, dar când trecea Torres pe lângă el, trecea Intercity. Și Haaland... Am jucat cu Norvegia. Doamne, ce animal! E foarte mare, are viteză, se deplasează non-stop, poate nu aleargă pe faza defensivă, dar când echipa lui are mingea se demarcă permanent, dă din brațele alea... Finalizare, șut... Extraordinar jucător.

În Polonia cum a fost?

A fost greu... Un sat cu 700 locuitori. Un fotbal... Mă uitam la echipa lui Hanca, ei joacă fotbal. Unde am fost eu erau numai mingi lungi și, cum noi ne băteam la retrogradare, jucam foarte mult fizic. Dar Sorescu sunt sigur că se adaptează acolo, pentru că are calitățile pe care le-am văzut la mai mulți jucători buni în Polonia. Viteză, aleargă mult, execuții, travaliu, poate juca pe mai multe posturi... Eu cred că o să reușească.

Cum vezi următorii ani ai carierei tale?

Contează și situația financiară în acest moment. Dar nici nu pot să stau într-un loc, chiar dacă e f ok din punct de vedere al banilor, și să nu joc. Prefer să renunț la ceva bani, pentru că m-am apucat de fotbal să joc, nu să mă uit.

Etichete: gica hagi , edi iordanescu , selectioner romania , gabi iancu , haaland , gabi iancu interviuri si reportaje


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”

Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
Bucharest, Romania. 21st Aug, 2024: Dan Sucu, the financier of FC Rapid, arriver at the presentation of Marius Sumudica (not in Picture), the new coach of the Fotbal Club Rapid Bucharest, during a press conference, at Superbet Arena-Giulesti, in Bucharest
OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat
EVENIMENT:PREZENTAREA NOULUI ECHIPAMENT AL FCSB (12.07.2023)
Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina
Ukraine Recovery Conference URC2024 in Berlin Konferenz zum Wiederaufbau der Ukraine Wolodymyr Selenskyj (rechts) mit se
”Ar urma să-și ia rămas-bun”. Ce a scris presa din Anglia despre iubita lui Radu Drăgușin
ioana-stan
”Cel mai mare contract din istoria fotbalului” a fost semnat: 1.700.000.000 € pentru Barcelona
Real Madrid CF v FC Barcelona - La Liga EA Sports, Spain - 26 Oct 2024
Recomandările redacției
Screenshot 2024-12-22 122048
Ce lovitură pentru Universitatea Craiova: OUT tot sezonul!

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!
Screenshot 2024-12-22 123217
Live Video&Text Petrolul - Unirea Slobozia 1-0, ACUM, la DGS 1. ”Lupii Galbeni” au deschis scorul
petrolul
Adrian Mazilu, ”back in business”! Anunțul englezilor
ZWOLLE, 26-01-2024, MAC3PARK stadion, football, Dutch Eredivisie, season 2023 / 2024, Match between PEC Zwolle - Vitesse
Citește și
Florin Cernat a numit cel mai bun român din istorie: "Nu știi ce să faci cu mingea? Dă-mi-o mie, că știu eu!"
FOTBAL:DINAMO BUCURESTI-FC VOLUNTARI, LIGA 1 CASA PARIURILOR (27.09.2019)
Concluziile trase de Gică Hagi, după Hermannstadt - Farul 0-0: ”Sărbătorile și Dumnezeu să îi lumineze”
gica-hagi
Cum arată azi Eliza, fiica Adrianei Iliescu. E o domnișoară de 19 ani, preocupată de cultură și îndrăgostită de cărți 
Cum arată azi Eliza, fiica Adrianei Iliescu. E o domnișoară de 19 ani, preocupată de cultură și îndrăgostită de cărți 
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului la Damac! Motivul din spatele deciziei surprinzătoare luate de român
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului la Damac! Motivul din spatele deciziei surprinzătoare luate de român
Principalul colaborator al lui Dan Șucu: ”Un break even contabil vine în 5 ani”. Când e listat Rapid la bursă
Principalul colaborator al lui Dan Șucu: ”Un break even contabil vine în 5 ani”. Când e listat Rapid la bursă
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni
Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă
Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă
Când pisica nu-i acasă... Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al Rapidului, în timp ce Dan Șucu negocia cu Genoa
Când pisica nu-i acasă... Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al Rapidului, în timp ce Dan Șucu negocia cu Genoa
Când a fost înlocuit Moș Crăciun de Moș Gerilă de comuniști? Noul personaj era tânăr și atletic
Când a fost înlocuit Moș Crăciun de Moș Gerilă de comuniști? Noul personaj era tânăr și atletic
Scoțienii au auzit decizia luată de Gică Hagi și au spus ce se întâmplă cu Ianis Hagi la Rangers
Screenshot 2024-11-23 100136
S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor
S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor
Scoțienii au auzit decizia luată de Gică Hagi și au spus ce se întâmplă cu Ianis Hagi la Rangers
Screenshot 2024-11-23 100136

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă
Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”