Video Exclusiv Seto: ”Cel mai mare noroc al meu a fost când am ajuns în România!”

• SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

• SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Takayuki Seto e cel mai vechi jucător străin din România. A ajuns la Astra în 2007, acum aproape 9 ani. De atunci, cu o pauză de șase luni în care a jucat la Osmanlispor, a evoluat numai pentru echipa din Giurgiu.

A început de la un salariu de 200 de euro pe lună în Liga a 3-a, iar acum are șansa să se bată pentru primul titlu din istoria clubului. Impactul unui tânăr crescut în Nagoya cu realitatea din România a fost destul de dur. În primii ani, în care a locuit la stadionul din Ploiești, își făcea singur orez în cameră în fiecare zi. S-a obișnuit greu să vadă străzi cu gropi și pe ele plimbându-se vaci, cai și câini, dar și ca oamenii din jurul lui să nu fie atât de serioși și de corecți ca cei pe care-i știa în Japonia.

Cu timpul, zice, s-a obișnuit. A început să nu mai fie nici el punctual la întâlniri și să i se pară normal să nu știe data în care îi intră salariul pe card. Și să nu mai fie deranjat când colegii îi spun că e chinez, nu japonez, sau că râd când îl văd că face streching în fiecare zi înainte să adoarmă.
Cu toate imperfecțiunile asimilate ale vieții din România, Takayuki spune că nu putea fi mai fericit decât e aici. Câștiga în Japonia 1.000 de euro vânzând alcool într-un supermarket, dar pentru că prietena lui avea un salariu mai mare, tatăl ei nu l-a privit în ochi, întorcând privirea când îl vedea, până când a ajuns să fie plătit, în România, din fotbal, mai bine decât fiica sa. Și că asta nu l-a deranjat, ci l-a ambiționat. Un crâmpei al modului de funcționare și gândire al societății japoneze.

Pentru Seto, venirea la Astra a reprezentat astfel, posibilitatea să se însoare cu fata pe care o iubea. De aceea consideră că momentul în care un impresar l-a luat din supermaketul la care lucra în Japonia ca să-l aducă să joace fotbal în România a fost cel mai norocos din viața lui.

Digi Sport: De ce te-ai întors la Astra?
Takayuki Seto: Nu prea am jucat în cele 6 luni în care am stat acolo. A fost greu la început, pentru că totul e diferit față de România. Limba, țara, tot... Mi-a fost foarte greu să mă acomodez. Dar mai am doi ani de contract cu Osmanlispor și din vară cred că mă întorc în Turcia și o să încerc să rămân acolo.

Fotbalul de acolo cum e față de cel de aici?
Cred că e mai bun decât în România. E mai dur și mai rapid. Și sunt și jucători foarte valoroși. De exemplu, în etapa a doua am jucat cu Galatasaray, împotriva lui Sneijder, Podolski, Felipe Melo...

Cu românii de la echipă cum te-ai înțeles?
În română (râde). Foarte bine. Torje e deja cunoscut acolo, e un fotbalist important, iar Rusescu a început acum să dea gol meci de meci. Cu Raul vorbeam mai mult.

Ați văzut și un Steaua – Astra împreună?
Nu, dar am vorbit înainte de meci. I-am zis că va bate Astra și așa a și fost, a câștigat cu 1-0.

Când ai plecat de la Astra au fost unele discuții, Șumudică a spus că nu l-ai anunțat decât când erai pe aeroport. Ați vorbit acum despre acest lucru?
A fost ceva pe grabă atunci, într-adevăr. Și pe mine m-a luat prin surprindere, m-a sunat impresarul dimineața, cu două-trei ore înainte să plece avionul, să vin repede la aeroport. Și nu am avut timp să vorbesc cu nimeni atunci. Am discutat acum cu Șumi, i-am spus cum a fost, nu cred că mai e supărat pe mine.

Care e povestea venirii tale în România?
Eu am plecat de la 18 ani din Japonia. Acum am 30 de ani... Prima dată m-am dus în Brazilia ca să învăț fotbal, am vrut să fiu jucător profesionist acolo, dar nu am reușit. După ce m-am întors în Japonia, m-am angajat la un magazin. Vindeam alcool într-un supermarket. Lucram de la 9 dimineața la 5 seara și după aceea mă duceam la fotbal de sală.

Și cum ai făcut pasul spre fotbalul profesionist?
M-a sunat un impresar care m-a adus în România și ăsta a fost norocul. Când am venit în România, am venit pe un salariu de 200 de euro la Astra, în Divizia C, iar eu aveam 1.000 de euro în Japonia în supermarket. Dar am venit pentru fotbal. Pentru că în tot acel timp în care vindeam la magazin eu mă gândeam în fiecare zi că vreau să fiu jucător profesionist. Și în fiecare zi, chiar dacă nu aveam unde să mă antrenez, făceam singur mișcare ca nebunul, doar cu gândul ăsta în minte.

Consideri că ai fost norocos?
Da, am avut foarte mult noroc. Și când m-a sunat impresarul care m-a adus în România a fost cel mai mare noroc din viață. Pentru că, asta nu am mai spus-o, altfel nu reușeam să mă căsătoresc cu fata pe care-o iubeam. O știam de când eram la școală, în Japonia. Dar pentru că ea câștiga 1.500 de euro pe lună, deci mai mult decât mine, tatăl ei nici nu se uita în ochii meci când ne întâlneam. Privea mereu în altă parte. Abia după câțiva ani la Astra, când am început să primesc mai mulți bani ca ea, m-a salutat prima oară și a început să se uite la meciurile mele. Și ea a putut veni în România la mine și ne-am căsătorit.

Te-a deranjat mult această atitudine? Să fii apreciat după un unic criteriu, al banilor pe care îi câștigi?
Nu. Așa e normal. Dacă ești bărbat, trebuie să poți să-ți întreții familia, să îi asiguri tot ce are nevoie.

Te simți și puțin român acum, după atâta vreme aici?
Jumătate român, jumătate japonez.

Și colegii ți-au găsit și un nume românesc? Cum te strigă?
Nu am niciun nume. Dar îmi spun ”chinezul”.

De ce?
Pentru că am ochii mici. Pentru mine am ochii mari, dar pentru ei am ochii mici. Nu mă supăr când îmi spun colegii că sunt chinez, dar mă deranjează când spun așa cei care nu mă știu și cu care mă întâlnesc pe stradă.

Și nu te gândești să-ți iei și cetățenie română?
Pentru mine, ca japonez, e foarte greu să iau decizia asta, pentru că nu e permis în Japonia să ai dublă cetățenie. Și ar însemna să renunț la cetățenia japoneză, ceea ce nu pot să fac.

Îți imaginai, când ai venit în România, că vei sta atât de mult timp aici?
Nu, în niciun caz. Nu mă gândeam niciodată că voi rămâne atât de mult. Dar sunt în al nouălea an acum... În primii 7 ani am stat la Ploiești și de curând m-am mutat în București.

Ce știai de România când ai venit aici?
De Hagi, Mutu, Chivu și Dracula. Atât.

Dar știai unde e țara pe hartă?
Nu. Nu știam nimic, nu știam unde e. M-am urcat în avion și am ajuns.

Ce te așteptai, totuși, să găsești aici?
Mi-am imaginat că e ca în Japonia. Că sunt blocuri mari, străzi fără găuri... Dar nu a fost așa.

Ce te-a șocat cel mai mult la început?
Faptul că am văzut vaci pe stradă. Vaci și cai. Și atâția câini... M-am speriat puțin, pentru că în Japonia nu se vede așa ceva.

După atâția ani, poți spune care sunt principalele diferențe între români și japonezi?
Aici, oamenii sunt calzi, deschiși, asta mi-a plăcut mult. Japonezii sunt așa, mai retrași, mai rușinoși. Și nu prea vorbesc atât de deschis. Românii vin la tine, vorbesc normal, cu respect. Chiar îmi place asta.

Dar spune și ceva ce nu ți-a plăcut.
Sunt și oameni care nu se țin de cuvânt. Care nu fac ce spun. Și asta nu-mi place.

Dar la punctualitate cum stăm față de japonezi?
Jaoponezii sunt serioși, majoritatea sunt foarte corecți. Aici mereu mi se întâmplă ca cei cu care trebuie să mă întâlnesc să nu vină la timp. Prima oară m-am supărat. Dar, încet-încet, m-am obișnuit și acum mă gândesc că așa e normal.

Și ai început să întârzii și tu?
Câteodată. Am învățat și eu ceva din România (râde).

Dar cu întârzierea salariilor te-ai obișnuit?
A fost mai greu în primii ani, mi se părea ciudat, dar acum m-am obișnuit. În Japonia, dacă ai data de plată pe 10 și dacă pică duminica, atunci îți intră banii vineri seara.

Și în România?
Aici nu știu. Când nu te aștepți atunci intră.

Și când te aștepți, atunci nu intră.
Da (râde).

Câți antrenori ai avut la Astra în acești ani?
Cred că peste 20. Nici asta nu înțelegeam la început. Îmi aduc aminte că am avut un antrenor care a fost schimbat după o etapă.

Pe Șumudică de câte ori l-ai prins?
Asta e a treia oară.

Ce ți-a fost cel mai greu în primii ani în România?
În primii doi ani am stat în cantonament la Ploiești, la stadion. Și mi-a fost foarte greu cu mâncarea, pentru că era în fiecare zi piept de pui cu cartofi. În Japonia mâncam în fiecare zi orez, cum mâncați voi pâine. Așa că mi-am adus aparatul cu care se face orez și făceam în cameră.

Îl mai ai și acum?
Da, face soția mea în fiecare zi.

Te-ai acomodat până la urmă cu mâncarea românească?
Da, acum îmi place ciorba. De văcuță și de perișoare. Și papanași.

Dar colegii tăi au preluat ceva de la tine?
Nu știu. De exemplu, eu cand vreau să fac ceva sunt foarte concentrat. Și când fac streching înainte să adorm, în fiecare zi, colegii mai râd de mine.

Crezi că ar trebui să se pregătească mai profesionist unii dintre fotbaliștii români?
Eu nu știu ce fac ei în timpul liber. De exemplu, Alibesc și Budescu. Sunt foarte talentați. Cei mai buni fotbaliști din România după părerea mea. Dar ca ei să ajungă la un club mare cred că trebuie să aibă mentalitate mai bună. Eu nu zic că Alibec nu se antrenează. O face și cred că o face foarte bine. Dar eu zic că dacă ar face ceva și în timpul liber, mai mult antrenament individual, ar ajunge cel mai bun.

Cum ți se pare cazul lui Teixeira? Și-a depus memoriu, dar joacă în continuare.
Felipe e un fotbalist foarte profesionist și e normal că trebuie să-și primească banii, pentru că a muncit. Sunt banii lui, e foarte normal ce a făcut.

Cât afectează Astra suspendarea lui Șumudică?
O să fie greu pentru noi fără antrenor pe bancă, foarte greu. Pentru că e un antrenor care ne motivează, care știe să scoată maximum de la jucători.

Cum a fost să-l vezi pe fostul tău coleg Enache în tricoul Stelei? V-ați supărat pe el că a plecat la rivala voastră?
Mi s-a părut ciudat când am văzut imaginile cu el la Steaua. Dar nu m-am supărat. Cel mai bine era, însă, să se ducă în străinătate, nu la o echipă din România.

Te-ai gândit ce vei face după ce te vei retrage?
Cred că tot ceva legat de fotbal. O să mă întorc în Japonia și voi sta cu familia acasă. Ori mă fac antrenor de copii și juniori, ori deschid niște terenuri sintetice.

Etichete: takayuki seto , seto astra , seto interviuri reportaje , interviu takayuki seto video

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News