Video Exclusiv Mihaela Buzărnescu, în așteptarea revenirii: ”Mai vorbesc cu glezna, îi spun că o să fie bine”

• SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1

• SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1

Pe teren, Mihaela Buzărnescu trăiește ca un băț de chibrit în apropierea periculoasă a fosforului. De multe ori, însă, nici n-are nevoie de scânteie ca să se aprindă, e combustie spontană de-a dreptul. Și asta după fiecare minge. Ca într-un reactor nuclear, exploziile se succed până se unesc și-n această lavă încinsă apare o altă dimensiune în care nu mai sunt adversara, terenul și publicul și rămâne doar ea, cu racheta, cu bucuria sau cu durerea. Mai ales cu durerea. Pentru că sunt prieteni buni.

Nimeni nu recunoaște mai bine decât ea drumul și urmele suferinde al pașilor pe care a mai pășit spre iad. De câteva ori a vrut chiar să rămână acolo. Și-a găsit, însă, de fiecare dată un resort care a împins-o înapoi, așa cum pe teren, încordată ca un arc, erupe când nu te mai aștepți într- o lovitură de stânga ca o săgeată. Jocul ei e tăios, ascuțit ca o lamă și mereu, mereu, împins în față, de parcă s-ar lua în fiecare punct la trântă cu demonii și cu destinul.

Turneul de la Wuhan (China) se va desfășura în perioada 23-29 septembrie și va fi în direct la Digi Sport

Când lasă racheta jos, îi lasă și greutatea și, ușurată de presiunea ei, se ridică precum pe un balansoar pentru a ne-o arăta mai bine pe Miki. Nu are acea zonă intermediară, de vamă, în care gândurile sunt instruite cum să se comporte în exterior, așa că reacțiile ies pure și necontaminate. Și, după ce aflăm ce vorbește cu glezna care se încăpățânează să nu se facă mai repede bine, sau ce discuții amenințătoare are cu racheta neascultătoare, începe să vorbească despre viitor.

Un viitor pe care, după ce a deschis draperia celor 30 de ani, îl vede parcă mai clar ca niciodată. Top 10 WTA, Fed Cup, copii și Jocurile Olimpice. Până atunci, însă, specialitatea casei. O nouă revenire.

Digi Sport: Cum ești cu accidentarea?
Mihaela Buzărnescu: Mult mai bine, am reînceput antrenamentele și pregătirea fizică. Fac în fiecare zi crioterapie, ultrasunete și vacufit, care e foarte bun pentru drenajul gleznei și pentru relaxarea mușchilor.

Te mai doare?
Da, mai este o jenă, pentru că mai este un pic umflat. Mi-au spus medicii ca va mai rămâne o perioadă o umflătură, dar voi putea juca și așa. În 5-6 zile voi fi, însă, ok.

Dar psihic cum ești?
Sunt bine acum, dar a fost greu la început. Durerea a fost foarte mare, de aceea am și plâns atunci, pentru că mi s-a spart și pielea din cauza rupturii ligamentelor.

Ai o teamă legată de cum va reacționa piciorul la primele meciuri?
Este un gând, bineînțeles, dar încerc să-l țin cât mai departe, pentru că, dacă eu gândesc pozitiv, și corpul meu va rămâne pozitiv. Așa că mai vorbesc cu glezna din când în când, îi spun: ” O să fie bine, o să te refaci și vei avea succes”.

Și ea ce-ți spune?
Ea îmi zice că o să fie bine, că o să mă recuperez cât mai curând și că voi juca la Zhuhai (râde). Dar, ca orice jucătoare venită după accidentare, nu am certitudinea că pot performa imediat la același nivel de dinainte și trebuie o mică perioadă de acomodare. Sunt conștientă de acest lucru și nu voi fi dezamăgită dacă din prima nu va fi un rezultat pozitiv.

Dar, spre deosebire de momentele de la începutul anului, când aveai dubii legate de jocul tău în comparație cu cel al jucătoarelor de top, acum ești mai liniștită că poți reveni după accidentare la nivelul lor?
Până anul trecut, când m-am calificat la US Open, nu credeam și nu-mi dădeam nicio șansă că pot ajunge în Top 100. Dar acum am încredere că și eu mă aflu printre jucătoarele de top și nu mă mai simt mică pe lângă ele. Așa că nu am această neliniște legată de revenire. Sunt sigură că, mai repede sau mai târziu, îmi voi regăsi ritmul de dinainte de accidentare.

”Am vorbit la telefon cu șeful ITF!”

Când crezi că vei reveni?
Ori la Wuhan, ori la Beijing. În funcție de cum evoluează glezna săptămâna viitoare.

Cât de mult ți-ai fi dorit să joci la US Open?
Foarte mult. Pentru că și de aceea am rămas acolo și până în ultima clipă am vrut să intru pe teren. Medicii m-au lăsat să intru, au zis că sunt aptă, doar că nu am vrut eu să risc. Pentru că putea recidiva destul de grav.

Știi că a fost o jucătoare, Mandy Minella, care te-a acuzat pentru că ai așteptat până în ultimul moment.
Da, da. Ea mi-a trimis un mesaj atunci. Dar eu am respectat exact regulile WTA și ITF, ei m-au sfătuit să râmân acolo și să mă antrenez și să mă recuperez. Am vorbit la telefon cu șeful ITF, cel care a făcut aceste reguli, și el mi-a spus să stau acolo pentru că sunt în toate tiparele regulamentului și totul e corect. Dacă ea sau altele au vreo nelămurire, cel mai bine să-i contacteze pe ei.

Cum ți s-a părut ce s-a întâmplat în finala US Open? Cu toate acele reacții și acuze ale Serenei?
În primul rând, Osaka a jucat foarte bine tot turneul și merita să câștige. Serena a fost, din păcate, mai puțin concentrată pe meci în finală și mai mult pe posibilitatea de a egala recordul de Grand Slam-uri. Și mi s-a părut că asta a făcut-o să fie mai nervoasă, și nu focusată pe meci. Și de asta a reacționat așa. La fel ca în urmă cu câțiva ani, când a pierdut semifinala cu Vinci.

Ce îți propui până la finalul anului?
Să joc concursurile care au mai rămas, în rest nu am niciun obiectiv. Adică mi-aș dori să joc la Zhuhai, la al doilea turneu al campioanelor, dar asta va fi în funcție de cum voi evolua eu. Pentru că mai am nevoie să urc câteva poziții. Altfel, aș vrea să rămân în Top 20 dacă pot și, de ce nu, în Top 10 dacă există șanse.

Te gândeai anul trecut că vei câștiga în 2018 peste un milion de dolari din tenis?
Nuu, deloc... Bine, suma asta cred că e în toată cariera.

Nu, doar în acest an.
Da? Bine, așa să fie. Nu m-am uitat. Niciodată nu m-am gândit la lucrul acesta și de aceea nu am verificat. Și nici nu am avut niciodată gânduri să plec la concursuri pentru aceste motive.

Dar bănuiesc că ești mai liniștită acum din punct de vedere financiar. Îți dă o oarecare siguranță și relaxare. Pentru că știm că ai avut perioade grele, operații de plătit, costuri mari, și cu rachetele ai avut probleme...
Și acum le am (râde). Le caut și le cumpăr pe unde găsesc, pentru că nu se mai fabrică modelul cu care joc eu. Într-adevăr, sunt niște sume, dar nu unele care mă ajută foarte mult, pentru că eu de la 20 de ani m-am susținut singură și la acest nivel, costurile sunt mult, mult mai mari. Am nevoie să merg la concursuri cu mai multe persoane, am nevoie de un staff mai mare și acest lucru implica niște costuri mai mari, pe care nu mi le permit, sincer vă spun. Nu pot să plec cu trei-patru persoane după mine. Aș avea nevoie de sponsori și să stau o perioadă mult mai îndelungată în top.

”Nu vreau antrenor străin!”

Te gândești ca, pe viitor, să apelezi la un antrenor străin? Cum e Simona Halep cu Darren Cahill.
Nu cred. De fapt, nu m-am gândit deloc la acest lucru. Și așa cum sunt acum cu tata și cu Septimiu îmi este ok. Mi-aș dori eventual să pot avea și un preparator fizic și un fizioterapeut cu mine la competiții. Pentru că, în primul rând trebuie să capeți foarte multă încredere într-un antrenor de tenis și acesta e cel mai greu lucru de realizat. Și mie nu îmi e ușor să am încredere în persoane. Ori deocamdată nu cred că mă pot gândi la un antrenor în care să am încredere și nici nu vreau să-i schimb pe cei doi.

Cât e mult te ajută și faptul că lucrezi cu un psiholog?
Foarte mult. Eu am o psiholoagă de când eram junioară, am avut o perioadă de pauză câțiva ani când eram accidentată și am reluat anul trecut, doamna Monica Stănescu. Și mă ajută enorm, pentru că în tenis ai nevoie de foarte multe antrenamente mentale pentru a încerca să ai o liniște interioară și concentrare.

Înainte de meciuri îți propui să nu ai acele reacții nervoase pe teren? Sau, pur și simplu, te-ai resemnat și îți spui că așa ești tu și că oricum le vei avea?
Și una și alta. Normal că îmi spun că trebuie să fiu calmă, liniștită, dar în momentele tensionate dintr-un meci sunt clipe în care nu te poți controla. Și asta e, răbufnesc... Am primit comentarii și bune, și rele. Multe persoane mi-au spus să rămân la fel, pentru că mă plac așa și, dacă asta mă ajută să câștig, de ce nu? Dar am primit și comentarii cum că cei mici nu se pot uita și ar trebui să mă liniștesc...

Dar după meciuri, când vezi imagini cu tine din acele momente, ce simți?
Într-adevăr, nu e prea plăcut... Îmi spun că trebuie să mă calmez, la fel îmi spun și antrenorii mei. Adică nu există meci să nu-mi spună amândoi asta. Dar asta e... Așa sunt eu, mă acceptați sau nu (râde).

Te-ai gândit, totuși, că aceste reacții au avut, poate, efect invers? Că te-au apropiat de fapt de oameni, te-au umanizat în fața lor, că te percep ca pe cineva la fel ca ei, cu defecte și slăbiciuni, și de aceea te îndrăgesc atât de mult?
Se poate... Cred că marea majoritate a apreciat evoluția mea și felul meu de a fi. Și mai ales că am reușit la vârsta asta să ating un nivel de top în sport și foarte multe persoane mi-au spus că sunt un model pentru copii și chiar pentru ei, oameni mai vârstnici. Cred că sunt un exemplu pozitiv, până la urmă...

”Aoleu, așa am spus?”

Pe lângă aceste reacții nervoase sunt și unele amuzante. Una chiar de la turneul de la București, când ți-ai amenințat racheta. O certai și îi spuneai: ”Chiar dacă ești nouă, o să te rup!”
Aoleu! Așa am spus? (râde) Da, probabil... Când sunt nervoasă, nu-mi mai amintesc după aceea ce spun. Dar mai sunt, într-adevăr, momente când iau racheta la piept și pur și simplu mă uit la ea sau stau și aștept ceva de sus să se întâmple. Da, sunt reacții pe care nu le controlez și nu le gândesc la momentul respectiv, ar trebui, sincer, să mai lucrez la aceste puncte, dar da... Cred că sunt și amuzantă, nu numai nervoasă (râde).

Te bucuri pe teren de jocul tău? Sau încordarea dată de presiunea câștigării punctelor e cea predominantă?
Trăiesc fiecare clipă, fiecare minge și îmi place foarte mult când reușesc să punctez eu. Să fac un punct spectaculos, să fiu aplaudată. Pentru că jocul meu e ofensiv. Și nu e stilul meu să țin multe mingi în teren și să aștept greșeala adversarului, iar atunci îmi place să iau inițiativa și să-mi construiesc punctele.

Care crezi că e cea mai bună lovitură a ta?
Sincer, nu cred că pot spune că am o lovitură mai bună decât cealaltă, dreapta sau reverul. Amândouă pot fi la fel de bune sau la fel de rele într-o zi. Cu dreapta pot ataca anumite mingi, cu reverul aș putea avea niște unghiuri mai deschise. Serviciul, însă, ar mai trebui să-l îmbunătățesc.

Așa ești și în viața de zi cu zi, impulsivă, reacționezi la limită? Sau te transformi pe terenul de tenis?
De obicei sunt o persoană calmă în marea parte a timpului din afara sportului, sincer. Dar mai am și eu încăpățânările mele, ca orice persoană. Sunt și zodia Taur și nu e așa ușor, însă sunt o persoană conștientă și cu capul pe umeri.

Care sunt plăcerile tale de zi cu zi din afara sportului? Când ești cel mai fericită?
Nu mai știu, sincer, de un an și jumătate nu am mai avut ocazia să fac nimic... Îmi place mult să vizitez, să mă duc să mă plimb, iarna îmi place să schiez. Îmi mai place să-mi cumpăr haine, dar trebuie să ai rabdare și timp. Iar eu nu prea am de niciunele... Nici de citit nu prea mai am răbdare, mă mai uit la filme, dar au trecut ceva luni... Însă, în mare parte vreau să plec departe și pur și simplu să privesc în natură.

Specificul sportului pe care-l practici face să fii plecată mai mereu. Ce-ți lipsește cel mai mult în acest timp?
Păi comunicarea cu cei dragi, cred. Și timpul liber în care să poți să faci și altceva.

”Mi-e teamă de o accidentare foarte gravă!”

Sunt momente în care te simți singură?
Da, au fost. Dar cred că toate jucătoarele se simt la un moment dat singure. Iar atunci când pierd se simt și mai singure și date la o parte. Și atunci ai nevoie de cineva să fie alături de tine, să-ți înțeleagă toate problemele, toate trăirile negative, stările pe care le trăiești. Și îți lipsește de multe ori afecțiunea asta... Dar trebuie să fim tari și puternice.

Și ești tare și puternică?
Sunt, sunt. Am dovedit că sunt. Chiar dacă am avut și eu momentele mele grele, am reușit. Cu greu, dar am reușit.

Care e lucrul de care ți-e teamă cel mai mult?
Să mă accidentez foarte grav, ăsta e...

Te vezi ca Serena, să devii mamă și să revii în circuit?
Nu m-am gândit la acest lucru. Deloc chiar... Nu am gândurile acestea pentru că nu am tipul ei de relație ca să mă pot gândi la așa ceva. Nu am planuri de viitor...

Dar bănuiesc că-ți dorești copii...
Bineînțeles, orice femeie își dorește...

Câți copii vrei să ai?
Maxim doi (râde).

Cine e cea mai bună prietenă a ta din circuit?
Nu am una anume, dar socializez cu mai multe la același nivel. Și cu Wozniacki, Alexandra Krunic, Alize Cornet. Ultimele două au venit la mine în cameră în ziua în care m-am accidentat și mi-au adus dulciuri și mâncare. Și antrenorii Simonei au venit și mi-au fost alături. Elise Mertens e și ea foarte cumsecade, de asemenea.

Simona Halep a fost și pentru tine un exemplu? Te-ai ambiționat văzând că ea a reușit să ajungă acolo sus?
Eu am evitat mereu să mă compar cu alte jucătoare, chiar dacă tata încerca mereu să mă motiveze așa. Îmi spunea: ”Dacă ele au reușit și tu poți să reușești. Ar trebui să faci asta, asta, asta...”. Dar eu nu am fost de acord cu modul ăsta de a vedea lucrurile. Sunt unică și vreau să mă bazez doar pe mine. Bineînțeles că am avut modele, idoli, când eram mică, pe Sampras, pe Serena. Dar nu vreau să mă raportez la nimeni. Că dacă Simona sau altă jucătoare a ajuns numărul 1 și eu aș putea... Nu. Asta ține doar de tine personal. Și, din punctul acesta de vedere, Septimiu a fost pe partea mea și nu a încercat să mă compare niciodată cu altă jucătoare. Și asta m-a ajutat mult și a avut un impact pozitiv asupra rezultatelor din ultimul an.

Ce senzație ai avut când ai întâlnit-o pe Amanda Anisimova, jucătoare de 16 ani?
Puțin ciudat, pentru că e cu 14 ani mai mică decât mine... Dar e foarte puternică, foarte bună. Va ajunge o jucătoare importantă.

Ți-a adus aminte cumva și de tine, când erai la vârsta aceea și aveai totul în față?
Da, să știi... Chiar m-am gândit la lucrul acesta, cu o seară înainte. Cum eram eu la 16 ani... Campioană europeană, numărul 1 în Europa și aveam și trei concursuri ITF, futures, câștigate. Dar nu aveam sponsorii pe care îi are ea și nici un staff atât de larg.

Poate nici acum nu-i ai...
În niciun caz (râde). Din păcate, faptul că venim din România, țară nu foarte bogată, ne dezavantajează puțin. Singurul avantaj al tenisului a fost de când a devenit Simona numărul 1 mondial și a început să fie mai mediatizat. Înainte era numai fotbal iar noi și celelalte sporturi nu prea existam. Dar acum, datorită ei, se practică tenis în școli, s-au făcut terenuri de tenis și sper ca tot mai mulți copii să se duce să joace tenis.

Te uiți la fotbal? Îți place?
Nu prea mă uit, că nu am timp, sunt plecată. Dar nici când sunt acasă (râde). Foarte rar mă uit, recunosc... Eu am fost legitimată la Dinamo, dar la mine acasă se ține cu Steaua. Acum, însă, sunt în tratative să semnez cu Steaua.

Vorbește fluent trei limbi străine!

Cum ai învățat să vorbești așa bine engleza și franceza?
Păi am avut o profesoară care venea la mine de când aveam 3-4 ani și mă învăța engleza și franceza. Și vorbesc și spaniola foarte bine, de la filmele și serialele pe care le vedeam când eram mică. De multe ori, neavând unde să ne antrenăm, stăteam la televizor. Și poate mi-o fi mie mai ușor să învăț limbi străine.

Cum simți actuala generație din tenisul feminin românesc și entuziasmul care ne face să visăm că putem câștiga Fed Cup ?
Ce atmosferă a fost la Cluj! Am rămas mască, nu mă așteptam... Și ce emoții am trăit când s-a cântat imnul și au fost trase acele cortine în fața noastră și arena plină... Îmi pare rău că nu jucăm la Cluj cu Cehia, o să fie greu la ele. Eu mă bucur că am revenit în echipa de Fed Cup și sper să pot face parte cât mai mult timp. Chiar suntem o echipă foarte bună și am avea șanse să câștigăm trofeul într-o zi.

Voi, fetele, vorbiți despre această posibilitate?
Da, am vorbit și în vara aceasta când ne-am mai întâlnit. Ar fi frumos să fim toate odată sănătoase și în formă și să câștigăm.

La Jocurile Olimpice te gândești?
Da, sincer da. Mi-aș dori mult să pot participa la Olimpiadă. Îmi aduc aminte ce simțeam acum câțiva ani când le-am văzut pe celelalte fete că au mers și eram așa... Rămăsesem fără cuvinte și mă gândeam: ”Oare pot ajunge vreodată? Nu am nicio șansă... Am ratat totul din cauza accidentărilor, nu mai reușesc nimic, asta este...”. Dar acum sunt foarte aproape și îmi doresc enorm să particip, ar fi o mare realizare să pot merge la Olimpiadă.

Cât de greu ți-a fost în acele momente?
Nu credeam că o să mai revin. Au fost cele mai negre perioade din viața mea și din viețile părinților mei. Că și-au pus baza în mine de mică, de când am început să practic acest sport și și-au sacrificat în mare parte viața pentru mine.

Te-ai gândit și să renunți?
Bineînțeles. Dacă durerea de la genunchi nu trecea, nu știam ce să mai fac. Am fost la foarte mulți medici în străinătate, nu-și dădeau seama ce am, tot voiau să încerce alte și alte operații și am zis la un moment dat că nu sunt un cobai să tot fiu operată. Ultima oară chiar în 2016 au vrut să-mi facă operație la ambii genunchi și nu am vrut, am zis că dacă nu-mi revin așa, voi renunța. Dar mi-am revenit...

Etichete: tenis , mihaela buzărnescu , radu dragut , interviuri si reportaje , reportaj mihaela buzarnescu

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News