a:1:{i:0;s:14:"Video Exclusiv";} Edi Grosu, singurul ciclist român care va participa la Turul Italiei: ”Vreau să câștig o etapă în acest an!”

• SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1

• SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1

Într-un interviu exclusiv pentru Digi Sport, Grosu povestește cum decurge pregătirea de iarnă a unui ciclist profesionist, cum se gândește să-și schimbe profilul de sprinter într-unul de clasament general, ce oferte de la echipe importante are, cum se bate pentru un singur loc la Jocurile Olimpice cu Serghei Țvetcov, care e asemănarea dintre el și Simona Halep și cum va deschide o Academie de ciclism în România. Vorbește și despre punctul cel mai fierbinte al ciclismului, dopajul, cum pot fi recunoscuți cei care apelează la substanțe interzise, dar și despre ultima noutate în domeniu – motorașele ajutătoare.

Digi Sport: Cum arată pregătirea de iarnă a unui ciclist?
Eduard Grosu: Se face foarte multă distanță, adică stai mult timp pe bicicletă pentru a acumula kilometri. După care încep antrenamentele specifice: forță, exerciții de forță pe bicicletă, pentru explozivitate, care te ajută la sprint, iar apoi antrenamentele gen concurs și cele cu plasă în spatele mașinii. Anul acesta am început pregătirea de iarnă la începutul lui noiembrie. Am stat în Italia, am făcut trei cantonamente cu echipa, primul la Bologna, celelalte la Pescara.

Și câți kilometri ai făcut în aceste cantonamente?
Aproape 9.000 de km, 8.700 mai exact.

E aceasta cea mai grea perioadă a anului?
Nu, e cea de dinaintea unui concurs la care trebuie să punctezi e cea mai grea. Atunci, într-un antrenament de 6 ore faci 20 de sprinturi la maximum și apoi o jumătate de oră de cățărare într-un ritm la fel de greu.

Ce restricții ai avut la alimentație?
Nu am avut ceva special, dar urmăresc ce-mi dă nutriționistul echipei și acum, pentru că a trebuit să slăbesc și încă mai vreau să pierd câteva kilograme – sunt mai atent la alimentația mea. În comparație cu anul trecut, când credeam că sunt la un nivel foarte bun, anul acesta sunt mai slab cu 4 kg.

Câte kg ai?
69 în momentul de față, dar mai am multe de pierdut.

Cum multe? La cât vrei să ajungi?
65 ar fi o greutate optimă pentru mine, dar asta clar va aduce la anumite schimbări ale mele. Adică nu voi mai fi atât de exploziv ca acum, dar voi ține puțin mai mult pe deal.

Și iei în calcul să-ți schimbi profilul? Dintr-un sprinter să te transformi într-un rutier de clasament general?
Da, am discutat asta cu noul preparator fizic al echipei. Am făcut niște teste pe deal și mi-a arătat că pot deveni un rutier foarte bun de clasament general, iar asta îmi dă clar de gândit. Dar mai am multe până acolo și cred că, cel puțin până la Turul Italiei, voi rămâne sigur cu aceste caracteristici, pentru că echipa contează pe mine în acest fel. Iar pe viitor mă voi gândi atent. Ca să-ți faci loc într-o echipă mare ca rutier de general trebuie să fii chiar foarte, foarte bun. În schimb, ca un sprinter, dacă vei câștiga câteva etape, ai loc și într-o echipă foarte mare.

Cum au fost testele care ți-au arătat că te poți descurca și pe munte?
În ultimul cantonament, înainte de turul San Luis, am făcut aceste teste pe cățărare. Iar în testul de 20 de minute, Cunego (n.r. - fostul câștigător al Turului Italiei 2004 și liderul echipei Vino Fantini) a avut 6 w/kg, eu 5,9/kg. Și el e un cățărător pur. Iar apoi am făcut două antrenamente gen concurs, undeva la 6 ore, iar pe final era o cățărare de 6 km, care ducea spre orașul Chieti, unde se sosește și în Turul Italiei într-o etapă. Iar acolo, în prima zi am rămas doar eu, Bole și Cunego în ultimul km. Am atacat pentru că am crezut că sosirea era puțin mai aproape. Dar nu era chiar unde am crezut eu, așa că m-a prins Bole din spate și m-a bătut foarte puțin la sprint. Dar Cunego a fost distanțat. Iar în ultima zi, când am refăcut acest antrenament, am rămas singur pe cățărarea finală și am câștigat.

Și cei din echipă ce au spus? Tu, un sprinter, să ieși primul pe cățărare?
Antrenorul meu a zis că sunt puțin nebun, că nici eu nu știu ce potențial am și că totul e de descoperit. Iar Cunego s-a enervat puțin, a zis că tinerii nu mai au respect în ziua de astăzi pentru cei bătrâni și că toată lumea vrea să iasă în evidență. A zis-o oarecum în formă de glumă, dar probabil că în interiorul lui simțea ceva.

Și ție ți-a dat de gândit această realizare?
Da, dar oarecum știam ce pot. Pentru că în 2014, când aveam 67 kg, am câștigat 6 concursuri. Iar al doilea a fost chiar pe o cățărare de 3 km. Nu vorbim de cățărări de 15-20 km, dar la una de 3-4 km pot face ceva bine.

Dar ce ți-ar plăcea mai mult? Să rămâi sprinter, sau să te concentrezi pe clasamentul general?
Eu sunt puțin mai atipic. Și-mi place foarte mult sprintul, adrenalina pe care ți-o dă. Doar că în competițiile mari ai nevoie de o echipă foarte bine pregătită ca să poți face un rezultat bun, depinzi mai mult de ceilalți. Dar dacă ești un rutier de clasament general poți să te descurci singur pe deal, ataci și sosești singur. Dar mie mi-ar plăcea foarte mult să rămân la aceeași greutate și să înving la sprint. Iar aptitudinile pe care le-am căpătat recent pe cățărări să mă ajute să câștig, poate, și competiții în clasamentul general de o săptămână, în care cățărările nu sunt foarte lungi.

Au mai fost cazuri de cicliști care s-au reprofilat. Nu ai fi primul...
Da, clar. Sunt foarte mulți. Cel mai concret e Bradley Wiggins, care a venit de pe pistă, făcând proba de 4.000 m și a câștigat apoi Turul Franței. Dar trebuie să ai și fizicul care să te ajute să faci această transformare. Pentru că nu ai cum dacă ești un sprinter pur, gen nu știu, Guardini, care nu reușește să treacă de o cățărare de 5 km. Dar dacă poți suporta anumite presiuni pe cățărare, atunci clar trebuie să lucrezi acolo și poți avea marjă mare de îmbunătățire.

Față de anul trecut, crezi că ești la un nivel mai bun?
Da, clar. Sunt într-un punct mult mai bun. Am dovedit asta și prin evadarea din penultima etapă din Turul San Luis. Am rămas ultimul dintre evadați pe cățărare la 7 km de sosire. Iar dacă plutonul se juca puțin cu timpul, poate aveam și eu șansa să sosesc înaintea lui... Dar asta este, m-a prins... E meritul noului preparator, care a lucrat mai mult în partea de cățărare. El m-a făcut să pierd aceste kg și se vede o îmbunătățire vizibilă.

Ce urmează pentru tine în perioada următoare?
O să am câteva competiții în Belgia la care sper să mă fac remarcat. Hed Nieuwsblad e o cursă care-mi place mult, anul trecut am fost printre protagoniști pe pavate până pe final, când am făcut pană și am pierdut contactul cu primii. Iar apoi vor fi cele trei zile de la Panne, unde voi încerca să lupt pentru clasamentul general.

Vine apoi Turul Italiei, al doilea an consecutiv pentru tine. Cum te simți față de anul trecut?
Atunci nu am plecat la capacitate sută la sută, pentru că am avut un virus și m-am simțit destul de rău. Acum, însă, sunt mult mai motivat și echipa crede mult mai mult în mine. Am mai multă experiență și chiar și etapele sunt mai multe cu posibilitate de a se ajunge la sprint decât cele de anul trecut. Și clar îmi doresc ca anul acesta să fac saltul calitativ și îmi doresc să câștig o etapă. Acesta e obiectivul meu și dacă echipa îmi va sta alături în momentele în care voi avea nevoie de ea...

Crezi că echipa se va concentra mai mult pe sprinturile tale decât anul trecut? Atunci au jucat la mai multe capete...
Da, clar. Acum l-au adus și pe Bole, care ar trebui să fie lansatorul meu. Un sportiv experimentat, care a fost în echipe de World Tour și a făcut Turul Italiei, Franței, Spaniei, știe cum să mă piloteze pe final. Din câte am discutat, echipa va fi împărțită în două. 2-3 rutieri care vor lucra alături de Damiano Cunego, iar restul vor fi oamenii atacanți care-mi vor face trenulețul la finalul etapei.

Androni, echipa lui Serghei Țvetcov, nu va participa la Turul Italiei, așa că vei fi singurul român în cursă. De ce s-a luat această decizie?
Din câte se pare, din cauza problemelor cu dopajul din echipa Androni, organizatorii Turului Italiei au decis să nu-i invinte. Cred că e o decizie înțeleaptă, pentru că trebuie să-i pedepsești cumva pe cei care trișează. Dar pentru Serghei îmi pare rău, pentru că ar fi avut și el posibilitatea să participe încă o dată.

Ai vorbit cu el?
Da, era dezamăgit, pentru că-și punea speranțe în Turul Italiei. Dar le-au oferit un wild card în Turul Adriatico și în Milano San Remo. Iar dacă se va evidenția acolo, probabil că va găsi un contract bun pentru anul viitor, pentru că, din câte am înțeles, Androni are probleme mari și s-ar putea închide.

Tu vei fi la Turul Italiei, dar la Jocurile Olimpice cine va fi? România are un singur loc.
Dacă o luăm după punctele efective, ar trebui să particip eu. Inițial, trebuia să fie două locuri, unul pentru cursa de șosea, la care trebuia să particip eu, și unul la contratimp, la care trebuia să meargă Țvetcov. Acum însă a rămas doar cel de la cursa de fond și suntem doi care ne batem pe acest loc. Cea care va decide va fi Federația.

Au fost unele voci care au spus că traseul i se potrivește mai bine lui Țvetcov.
Traseul are o cățărare de 5 km în fiecare tur. Dacă suntem realiști, niciunul dintre noi nu poate să meargă să câștige Olimpiada. Ca să ne evidențiem, putem amândoi s-o facem printr-o evadare. Iar la fel cum își dorește el să meargă, îmi doresc și eu. Același rezultat pe care poate să-l facă el pot să-l fac și eu. Suntem oarecum într-o luptă, dar asta e. Nu putem să decidem noi. Am vorbit cu el, dar nici el nu poate spune nu, nici eu. Decizia o lăsăm celor care o pot lua.

Îți dorești mult să mergi la Jocurile Olimpice?
Da, pentru că Olimpiada e Olimpiadă. Iar dacă mă pregătesc foarte bine și simt că sunt într-un punct foarte bun fizic, pot risca. S-a văzut cazul lui Sagan anul trecut la Campionatul Mondial. A stat în mijlocul plutonului toată cursa, iar în ultimii 3 km a dat un atac și a ieșit campion mondial. Clar, nu mă gândesc la treaba asta, dar pot spune că nimic nu e bătut în cuie. Adică pot face un rezultat mare când nu te aștepți deloc.

Ar însemna ceva special și că vei reprezenta România după ce tot anul concurezi pentru echipa de club?
Da, clar. Îmi face o mare plăcere de fiecare dată când îmbrac tricoul echipei naționale. Sunt român și asta îmi doresc cel mai mult, să reușesc ceva pentru România.

Cât e meritul sistemului din România că a produs acești cicliști de nivel înalt și cât e meritul vostru, individual?
Păi nu cred că sistemul din România a avut foarte mare implicare în creșterea noastră. Serghei e moldovean, a fost naturalizat pentru a nu mai avea acele probleme cu vizele. Iar eu am fost crescut de tatăl meu la echipa lui de club, iar când am avut posibilitatea am plecat în Italia și acolo m-am dezvoltat în ciclistul care sunt acum. În momentul de față, în România, ești mai mult pe cont propriu. Puține sunt cluburile care te ajută cu biciclete și cam cu atât. Iar la un campionat național primești o diplomă din partea federației și o medalie. Nu cred că poți trăi cu o diplomă... Nu o cumpără nimeni. Cu siguranță, nu poți trăi din ciclism în România.

Seamănă în vreun fel situația ta cu cea a Simonei Halep din tenis? Nici ea nu e produsul Federației Române de Tenis.
Da, clar. Eu până să plec în Italia, tot ce consumam era plătit din banii părinților mei. Și biciclete, și deplasări, absolut tot plăteau părinții. De aceea, la anul, vreau să înființez în România o Academie de ciclism, în care să fie monitorizați sportivii ca în străinătate, să se facă competiții internaționale în fiecare lună și să fie toți centralizați într-o locație din orașul meu, Zărnești, școala să fie tot acolo, să-i descoperim pe cei care pot da ceva ciclismului românesc.

Adică ce a făcut Hagi în fobal cu Academia lui să faci tu pentru ciclism.
Da. Aș vrea să dau șansa și altor cicliști tineri români să-și îndeplinească visul. Pentru că am observat că și mentalitatea lor e diferită de cea a italienilor. Ei devin campioni ai României și cred că sunt campioni mondiali. Dar când se duc și dau piept cu cei de dinafară văd că nici măcar nu termină cursele.

Ți se pare că se pierd unii cicliști buni pentru că nu au condiții?
Da. Și în generația mea au fost rutieri care s-au irosit. Aveam rivali de același nivel cu mine și în momentul de față lucrează pe șantier sau altundeva. Dacă nu au avut șansa mea, s-au pierdut pe parcurs.

Te consideri un norocos din acest punct de vedere?
Da, clar. Norocos, dar apoi mi-am făcut acest noroc prin rezultate. Am avut șansa și am profitat de ea. Am fost văzut la momentul potrivit de persoana potrivită și apoi am muncit pentru această șansă.

Cât mai ai contract cu Vini Fantini?
Mai am pentru 2016 și pentru 2017. În zilele următoare mă voi întâlni cu un procurator, un manager din ciclism. Am o clauză în contract pentru 2017, dacă vreau să schimb echipa, de 70.000 de euro. El e în tratative cu echipe de World Tour, vom discuta și vom vedea ce vom face. Eu, însă, îmi doresc să rămân la Vini Fantini pentru că mi-au dat șansa să cresc și sunt văzut ca un lider al echipei. Așa că aș mai aștepta încă un an pentru a nu ajunge să fiu un om de muncă într-o echipă de World Tour în loc de un lider aici.

Ce-ți trebuie să ajungi la un nivel superior și să începi să câștigi regulat etape la sprint?
Să fiu și mai serios și să mă antrenez și mai mult.

Se poate și mai mult? Vorbeai de antrenamente de 6 ore pe zi...
Se poate... Că nu știu cum lucrează restul sportivilor. Când faci 6 ore pe zi, dacă nu te recuperezi, dacă nu faci o zi-două pauză, fizicul tău se duce în cădere. În schimb, dacă folosești nu știu ce substanțe, poți să te antrenezi câte 10 ore și ești în creștere.

Bănuiesc că nu la genul acesta de progres te refereai...
Nu, clar. Tocmai asta e ideea. Probabil că foarte multe echipe sunt acoperite de nu știu cine și nu vreau să să știu treaba asta. Dar cu siguranță dacă voi fi pregătit mai bine și voi avea colegi care să mă ajute mai mult pe final, să-mi stea alături în momentele cheie, voi putea să fiu un ciclist care câștigă.

Ai avut momente în curse când ai simțit că unii dintre rivalii tăi sunt potențați de alte lucruri?
Da. Pentru că eu știind că fac acele antrenamente zilnice și văd apoi pe unul care mă atacă și pierd față de el 5-10 minute, asta e imposibil să fie natural. Ok, te antrenezi timp de o săptămână 6 ore zilnic, dar când te mai recuperezi? Pentru că într-o săptămână efectivă poți să te pregătești 3 zile. Celelalte 4 îți trebuie pentru recuperare dacă nu folosești nicio substanță interzisă.

Mă gândesc că voi, cicliștii, îi recunoașteți pe cei care apelează la astfel de substanțe. Vorbiți între voi despre asta?
S-a întâmplat anul trecut o chestie de genul. Un coleg de-al meu cu un iranian. Se știe că iranienii vin ”accelerați” la competiții. Iar unul dintre ei ataca mereu fără niciun fel de logică. Iar colegul meu s-a enervat foarte tare. ”Vino în Europa, vino să vezi controale antidoping!”. Dar pe iranian nu-l interesa...

Dar nu sunt izolați de pluton acești cicliști suspecți?
În primul rând ar trebui ca echipa să-i izoleze. Dar echipele au nevoie de bani, banii vin de la sponsori, sponsorii vin atunci când sunt rezultate, e un cerc care nu se termină niciodată. Dar în echipele mari e un mecanism total diferit. Nu se vorbește atât de mult de doping, cât de antrenament. Însă în echipele mici care vor să se afirme, clar se apelează la mijloace neortodoxe și îi vezi de la distanță. Adică e imposibil ca un sportiv de eșalonul trei sau un diletant să câștige o competiție de profesioniști.

Cum ți se pare acest fenomen al dopajului? E pe un trend crescător, sau descrescător?
Eu cred că descrescător. Avem un pașaport biologic în care suntem controlați zilnic. Eu trebuie să pun în fiecare zi două ore în care să fiu în locul în care am declarat că sunt. Pot fi controlat în acele două ore. În schimb, cei din categoria Continentals sau mai jos nu au acest pașaport biologic și nu sunt controlați permanent. Și acolo se poate lucra altfel.

Am văzut că a apărut și un alt fel de dopaj. O ciclistă a fost prinsă cu un motoraș. Știi ceva de acest lucru?
Motorașul pe care l-a folosit acea belgiancă e oarecum demodat. Acum, în ultima perioadă, am auzit că e vorba de niște motorașe care se bagă în roata din spate printr-un câmp magnetic sau ceva de genul... Nu am văzut niciodată în realitate, în schimb m-am uitat și eu pe internet.

Crezi că sunt și la voi în pluton cicliști cu motorașe?
Chiar acum, în Vuelta Comunidad Valencianna, am văzut un rutier de la Movistar care a căzut și roata din spate i se învârtea în continuare. Ceea ce nu e în regulă. Au ieșit iar în presă zvonuri că ar fi avut și el motoraș. UCI ar trebui să controleze mult mai des și mai sever. Cel mai ok ar fi să bage fiecare bicicletă pe scanner înainte de start și după sosire.

Ar prinde bine acel motoraș în momentele grele pe munte...
(Râde). Clar, ar prinde foarte bine... Dar nu ar fi cinstit.

Dar ele nu pot fi depistate?
Teoretic nu. Pentru că roțile de carbon fiind foarte mari, ei le bagă, din câte am înțeles, în janta bicicletei. Deci nu ai cum să vezi efectiv decât dacă dai roata jos să cântărești dacă e o diferență mult mai mare decât una normală.

Dar ai avut senzația vreodată într-o cățărare, când tu sufereai, că cineva lângă tine râde de parcă s-ar fi urcat abia atunci pe bicicletă?
Da, am avut senzația asta. Și am avut și multe semne de întrebare pentru că mulți schimbau bicicleta fără motiv. Înainte de final. Adică faci 150 km cu o bicicletă și când mai sunt 70 km, când începe faza caldă, schimbi bicicleta fără motiv. Și citind anumite lucruri despre aceste motorașe îți pui anumite semne de întrebare.

Te vom vedea și anul acesta la Turul Sibiului?
Eu sper că da, din câte știu echipa e în tratative cu organizatorii Turului Sibiului. Directorul meu sportiv își dorește foarte mult să ne reîntoarcem pentru că i-a plăcut competiția foarte mult. Eu clar îmi doresc și sper ca, anul acesta, acele podiumuri să le transform în victorii și, de ce nu, să fac o figură frumoasă și la general.

Ai mai auzit vorbind printre cicliști despre Turul Sibiului?
Da, se vede că a crescut competiția, vor fi mai multe echipe Pro Contintental anul acesta. Am discutat foarte mult cu Rebellin, el e îndrăgostit de Turul Sibiului și cu orice ciclist cu care vorbește îi spune numai lucruri frumoase despre această cursă. La fel și eu, la fel și Serghei.

Ultima întrebare. Dacă ai fi acum în decembrie 2016, ce ar fi trebuit să fi realizat în decursul anului ca să fii cu adevărat mulțumit?
Păi în primul rând victorie în Turul Italiei. Iar la Turul Sibiului cel puțin o victorie de etapă, dacă nu chiar trei. 

Etichete: edi grosu , edi grosu giro , edi grosu giro 2016

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News