Vasile Ghindaru, fotbalistul chemat în probe de celebrul Valeri Lobanovski, și-a deschis o afacere cu burgeri. "Nu cedez!"
21.04.2020, 11:50Vasile Ghindaru (41 de ani), fost fotbalist la FC Brașov, Astra, Petrolul și U Cluj, s-a întors recent în România, după opt ani petrecuți în Irlanda.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Mijlocașul care a ratat în 2001 un transfer la Dinamo Kiev, după ce se antrenase timp de o lună cu gruparea lui Valeri Lobanovski, a dezvăluit că și-a deschis o afacere în Brașov.
Vasile Ghindaru și-a deschis un fast-food în Brașov
"Împreună cu un olandez, dar şi cu nepotul meu, am deschis un fast-food cu specific olandez la Braşov. În această perioadă lucrăm la un proiect pentru că vreau să ne extindem la Mediaş şi Sibiu. Deja m-am lovit de birocraţia din ţară, dar nu cedez.
Acum stau mai mult pe la Mediaş, pentru că aici locuieşte iubita mea, Gabriela. Suntem împreună de câţiva ani, i-am dat inelul de logodnă, iar anul viitor vreau să facem şi nunta”, a declarat Ghindaru pentru publicația Monitorul Expres.
Vasile Ghindaru: "Mă tentează o carieră de antrenor"
Vasile Ghindaru a abandonat fotbalul în 2012, pe când se afla la Politehnica Iași. Mijlocașul revenise în România după o experiență exotică în campionatul din Singapore, unde a evoluat la formația Geylang International.
”Mai şi pot juca fotbal la nivel de amatori. Am jucat în Irlanda până anul trecut, în campionatul echipelor de old boys (+35 ani). Am câteva kilograme în plus faţă de perioada când jucam eu în Liga 1, dar le dau imediat jos. Mă tentează şi o carieră de antrenor, să treacă această nebunie cu coronavirus şi vom vedea”, a mai spus Ghindaru pentru sursa mai sus menționată.
Vasile Ghindaru a jucat împotriva lui Ronaldo și Vieri
Vasile Ghindaru a făcut parte din echipa de la poalele Tâmpei care termina sezonul 2000-2001 pe locul al treilea în Divizia A. În urma acelei clasări, FC Brașov avea să dea piept în preliminariile Cupei UEFA cu Inter Milano. Cu Ronaldo, Vieri, Adriano sau Recoba pe teren, italienii se impuneau în ambele manșe cu un scor identic, 3-0.
Vasile Ghindaru a rămas în memoria fanilor și printr-o contraperformanță. Jucător ofensiv, cu un șut bun și pătrunderi în viteză, Ghindaru n-a reușit să marcheze timp de patru ani, între 1998 și 2002.
Etichete: brasov , fotbal , fast food , vasile ghindaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Viktor Orbán a fost atacat în Parlament din cauza problemelor economice prin care trece țara sa și...