La 18 ani după ce a fost făcut K.O., Materazzi a spus totul: ce cuvinte a folosit la adresa lui Zidane
articol scris de Digi Sport23.11.2024, 12:55
Marco Materazzi (51 de ani) și Zinedine Zidane (52 de ani) au fost protagoniștii unui episod extrem de controversat în finala Cupei Mondiale 2006, câștigată de Italia în fața Franței, scor 5-3 (d.l.d., 1-1, 1-1).
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
În minutul 110, decarul Franței i-a aplicat o lovitură de cap în piept italianului și a văzut imediat cartonașul roșu.
Gestul, care ulterior a fost imortalizat printr-o statuie, nu a fost unul gratuit, ci venit pe fondul unui apropo bătut de Materazzi la adresa surorii lui Zidane.
Materazzi: "N-am vorbit cu Zidane din acea zi! E o legendă a fotbalului și mereu l-am respectat ca jucător"
Galerie Foto
Recent, fostul fundaș a vorbit din nou despre faza cu pricina și a dezvăluit că vrea să facă pace cu "Zizou".
Materazzi a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Zidane.
"N-am vorbit cu Zidane din acea zi. Nici înainte nu vorbisem cu el, nici după nu am făcut-o. N-am avut niciodată contact. E o legendă a fotbalului și mereu l-am respectat ca jucător. În plus, ca antrenor, a câștigat de 3 ori consecutiv Liga Campionilor cu Real Madrid.
Nu caut scuze azi, dar m-aș bucura să vorbesc cu el. Chiar dacă au trecut atât de mulți ani, nu ar fi nicio problemă pentru mine.", a spus Marco Materazzi, citat de Relevo.
"Acel episod nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. În tensiunea acelei finale, de la Berlin, între încăierări și insulte, Zidane mi-a oferit tricoul lui. Eu l-am refuzat și i-am spus că o prefer pe soră-sa. Atunci s-a întors la mine și a reacționat așa cum își amintește toată lumea. Nu l-am mai văzut pe Zidane niciodată!", a mai spus Materazzi.
Topul ”imaginilor care nu ar trebui să existe”
Galerie Foto
Sportul a oferit, de-a lungul istoriei, multe momente regretabile.
De la celebra lovitură cu capul în piept aplicată de Zinedine Zidane lui Marco Materazzi în finala Mondialului din 2006 până la momentul în care Jose Mourinho i-a băgat un deget în ochi lui Tito Vilanova, au existat zeci de episoade lipsite de sportivitate.
Spaniolii de la As.com au realizat un top al imaginilor din sport care nu ar fi trebuit să existe (FOTO în galeria de mai sus).
Etichete: italia , franta , zinedine zidane , marco materazzi , cm 2006
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
ACTUALIZARE 10:00 Un avion Embraer care zbura din Azerbaidjan spre Rusia s-a prăbușit miercuri în...