Unde a ajuns să dea probe Yaya Toure, după ce a jucat la Barcelona și Man. City
17.05.2019, 11:19Yaya Toure, fostul jucător al celor de la Barcelona și Manchester City, a sosit în China pentru a susţine probe la clubul de liga a doua Qingdao Huanghai, a anunţat azi gruparea chineză.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Fostul internaţional ivorian, în vârstă de 36 de ani, nu mai avea echipă din decembrie, când s-a despărţit de grecii de la Olympiakos Pireu, după doar trei luni de la sosire.
Toure a dezminţit recent zvonurile despre o eventuală încheiere a carierei, subliniind că doreşte să mai joace câţiva ani.
Următoarea sa experienţă ar putea fi în oraşul balnear Qingdao (estul Chinei), la liderul ligii secunde din China.
Yaya Toure a sosit joi pe aeroportul local, iar presa britanică afirmă că este pe punctul de a semna un contract cu clubul Qingdao Huanghai. Totuşi, un purtător de cuvânt al echipei a precizat pentru AFP că africanul e venit în probe, pentru moment.
''Antrenorii vor evalua forma sa şi aptitudinile sale fizice, înainte de a decide dacă venirea sa este sau nu benefică pentru echipă'', a afirmat sursa menţionată.
Mijlocaşul ivorian are trei titluri de campion al Angliei cucerite în şapte sezoane cu Manchester City, de care s-a despărţit la finalul stagiunii trecute, din cauza faptului că juca prea puţin.
Etichete: manchester city , barcelona , yaya toure , qingdao huanghai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În ianuarie 2025 va fi marcată cea de-a 80-a comemorare a eliberării lagărului de la Auschwitz...