Guardiola, la Real Madrid?! Clubul pe care l-ar putea antrena dacă pleacă de la Manchester City
articol scris de Digi Sport24.12.2024, 18:07
Manchester City a fost învinsă de Aston Villa, scor 1-2, în deplasare, în etapa cu numărul 17 din Premier League.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
”Cetățenii” traversează o perioadă dificilă și ocupă locul 7 în Premier League, cu 27 de puncte. După eșecul de pe Villa Parl City are acum nouă înfrângeri, două egaluri și doar o victorie în ultimele 12 meciuri din toate competițiile.
Didi Hamann, despre o posibilă legătura a lui Guardiola cu Real Madrid: ”este visul oricărui antrenor”
Pep Guardiola care a venit pe Etihad Stadium în 2016, are în CV nu mai puțin de 17 trofee câștigate cu Manchester City. Deși și-a prelungit contractul până în 2027, antrenorul catalan pare să se confrunte cu cea mai mare criză din cariera sa în Anglia.
Fostul mijlocaș Didi Hamann, care a evoluat atât la Liverpool, cât și la Manchester City, a comentat situația lui Guardiola. Potrivit Goal, Hamann consideră că este posibil ca Pep să ajungă într-o zi pe banca tehnică la Real Madrid, în ciuda legăturilor sale strânse cu Barcelona.
„Pep a câștigat totul în fotbalul de club, dar singurul club pe care nu l-a antrenat este Real Madrid, iar pentru orice antrenor, asta este un lucru imens.
Totuși, el este un simbol al Barcelonei și nu sunt sigur că ar dori să facă acest pas, mai ales având în vedere originea sa catalană. Cu toate acestea, să antrenezi Real Madrid este visul oricărui antrenor.
În ceea ce privește echipa națională, Pep nu ar avea aceeași interacțiune zilnică cu jucătorii, lucru pe care îl iubește enorm. Totuși, dacă va decide să nu mai antreneze un club, echipa națională pare cea mai logică opțiune, având în vedere stresul uriaș din Premier League”, a declarat Hamann, pentru sursa citată.
Nu este prima dată când numele lui Guardiola este asociat cu Real Madrid. În 2016, Marti Perarnau, biograful lui Guardiola, a dezvăluit că Real Madrid l-a contactat pe tehnician în timpul mandatului lui Rafa Benitez.
Atunci, răspunsul lui Guardiola a fost clar:
„Sunt un adept al FC Barcelona. Nu cred că Real Madrid ar avea nevoie de un antrenor ca mine și nici eu nu m-aș potrivi acolo”
Rămâne de văzut cum va gestiona Guardiola provocările actuale de la Manchester City și dacă viitorul îl va aduce mai aproape de Santiago Bernabeu sau de o echipă națională. City urmează să o întâlnească pe Everton, joi, 26 decembrie.
- Meciul Manchester City - Everton, din 26 decembrie, poate fi urmărit pe Digi Sport 1, de la ora 14:30 și pe aplicația Digi Sport, cât și pe site-ul digisport.ro, de către abonații Digi România.
VIDEO Rezumatul partidei Aston Villa - Manchester City 2-0
Etichete: manchester city , real madrid , barcelona , pep guardiola , video aston villa manchester city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...