Foto Nu s-au sfiit să recunoască! Cine îl susține pe președintele care l-a făcut K.O. pe arbitru: "Până la capăt!"
articol scris de Digi Sport13.12.2023, 16:50
Faruk Koca (59 de ani) se află în arest după ce a lovit arbitrul central la finalul meciului Ankaragucu - Rizespor, scor 1-1, din etapa cu numărul 15 a campionatului turc.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Nervos că a fost egalat în minutul 90+7, președintele gazdelor a coborât pe teren și i-a dat un pumn în față arbitrului. Koca a ajuns deja în închisoare, iar competițiile din Turcia au fost suspendate până pe 19 decembrie. Totuși, politicianul are parte și de susținători pentru gestul necugetat.
Faruk Koca, susținut de ultrașii lui Ankaragucu
Ultrașii grupării Gecekondu au publicat pe Twitter un mesaj de susținere la adresa lui Koca. În opinia lor, gestul președintelui este justificat de presupusele greșeli de arbitraj comise în ultima vreme.
"Astăzi, ieri sau anul trecut, greșelile arbitrilor, explicațiile ulterioare și încălcarile drepturilor noastre ne-au secat de răbdare. Incidentele recente ne arată acest lucru.
Singurii oameni responsabili pentru că incidentele au ajuns la acest nivel sunt arbitrii și cei de la Federația de Fotbal din Turcia. Faptele arbitrilor care acționează într-un anume fel și care iau decizii de același fel au depășit limita.
Îl susținem până la capăt pe Faruk Koca, cel care și-a pierdut răbdarea în urma celor întâmplate la meci", a fost mesajul transmis.
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional: momentul în care arbitrul este făcut knockout
Galerie Foto
După ce a fost lovit cu pumnul în față de Koca, Meler a căzut pe gazon, dar a continuat să fie bătut de doi colaboratori ai președintelui. Aceștia l-au lovit cu picioarele, iar arbitrul nu a putut decât să se ghemuiască, pentru a-și proteja fața.
După aceste incidente, Meler a fost dus direct la spital. Imaginile cu scenele neverosimile de pe teren, dar și cu felul în care arăta centralul înainte și după externare, pot fi văzute în galeria FOTO de mai sus.
Etichete: ankaragucu , halil umut meler , faruk koca , gecekondu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...