Dramatic! Ce s-a întâmplat la meciul dintre echipa lui Marius Șumudică și liderul campionatului din Turcia
articol scris de Digi Sport14.01.2024, 20:05
Gaziantep a pierdut in extremis meciul de pe teren propriu cu Fenerbahce, scor 0-1, din etapa cu numărul 20 a campionatului Turciei.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Trupa lui Marius Șumudică (52 de ani) a fost la un pas de a ține în șah liderul din Super Lig, însă totul a fost ruinat în ultimele minute ale jocului.
Marius Șumudică, eșec dramatic cu Gaziantep contra lui Fenerbahce
Așa cum era de așteptat, oaspeții au dominat categoric jocul din primul până în ultimul minut, însă elevii lui Șumudică au rezistat eroic până în minutul 81, după ce cu jumătate de oră înainte Dzeko ratase un penalty.
Kahveci a înscris unicul gol al meciului după un assist din partea lui Szymanski, iar Gaziantep a ratat la limită obținerea unui punct împotriva celei mai bune echipe din acest sezon.
- Florin Niță, Alexandru Maxim și Denis Drăguș au fost titulari pentru Gaziantep.
Fenerbahce, lider în Turcia
În urma acestui rezultat, Fenerbahce s-a desprins la cinci puncte față de Galatasaray, care are un meci disputat în minus. De partea cealaltă, Gaziantep a coborât o poziție și este acum pe 16, deasupra celor patru locuri retrogradabile.
Important de menționat este că Fenerbahce are de departe cel mai bun atac din acest sezon, cu 57 de reușite, adică 21 mai multe decât locul doi la acest capitol, Galatasaray. În cele două meciuri precedente, Fenerbahce a înscris 7, respectiv 5 goluri.
Citește și:
Marius Șumudică, ”transformat”! Cum arată antrenorul, după zilele petrecute în spital
”Mai bun decât un antibiotic”. Marius Șumudică a spus ce s-a întâmplat când a fost în spital
Etichete: fenerbahce , marius sumudica , gaziantep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...