Jose Mourinho a răbufnit: ”În 35 de ani de carieră, nu am văzut niciodată așa ceva. E scandalos”
articol scris de Digi Sport07.01.2025, 08:46
Fenerbahce a câștigat partida din etapa a 18-a a campionatului din Turcia, scor 2-1 împotriva celor de la Hatayspor.
Supercupa Spaniei: Athletic Bilbao - Barcelona, miercuri, 21:00, DGS 1
Cupa Ligii Angliei: Tottenham - Liverpool, miercuri, 22:00, DGS 2
Chiar și așa, formația antrenată de Jose Mourinho se află la 8 puncte în spatele liderului Galatasaray, care nu a cunoscut înfrângerea în această stagiune internă.
La conferința de presă susținută după meciul cu Hatayspor, antrenorul lusitan a fost întrebat despre diferența de puncte dintre cele două rivale din Istanbul. Jose Mourinho a răbufnit și a avut un discurs dur la adresa arbitrajului, despre care a afirmat că o avantajează în mod evident pe Galatasaray.
Jose Mourinho: ”În 35 de ani de carieră, nu am văzut niciodată așa ceva. E scandalos”
”Dacă ar fi fost numai în meciul cu Hatayspor greșeli de arbitraj, am fi fost într-o poziție mult mai bună. Nu vorbesc turcă, nu mă uit la emisiunile de sport, nu citesc ziarele, nu urmăresc ce se întâmplă pe rețelele sociale, dar am propriile mele gânduri.
În 35 de carieră, nu am văzut niciodată așa ceva. Dacă voi sunteți fericiți cu starea campionatului, atunci fiți fericiți. Un singur club (n.r.-Fenerbahce) nu poate rezolva această problemă. Un singur club nu poate lupta de unul singur.
Aceste neînțelegeri dintre echipele din campionat nu ajută. Este un singur mod de a merge mai departe, acela de a munci din greu. Câteodată jucăm bine, alteori mai slab, dar mai mereu intervine arbitrul și VAR-ul. Din fericire, acest campionat nu este urmărit în străinătate.
Ca să reducem din diferență trebuie să câștigăm, dar și liderul trebuie să piardă puncte. O să câștigăm meciuri, o să fim mai buni decât suntem acum. Dar cum o să piardă ei (n.r.-Galatasaray) puncte? Cum? Nu vorbesc turcă, dar din cauză faptului că aud de mai multe aceleași cuvinte, învăț unele, precum 'bună dimineața', 'întâlnire'.
Ieri, am început să repet același cuvânt. Scandal, scandal, scandal! Am învățat un cuvânt nou, scandal! Multora dintre voi vă place. Cea mai urâtă parte este că învingătorul (n.r.-Galatasaray) se bucură de acest lucru. Să câștigi în aceste condiții este cel mai rău lucru”, a afirmat Jose Mourinho, citat de presa din Turcia.
În meciul direct, disputat pe teren propriu, Fenerbahce a fost învinsă de Galatasaray, scor 1-3. Partida a avut loc în data de 21 septembrie. Torreira, Mertens și Gabriel Sara au punctat pentru gruparea ”Cim Bom Bom”, în timp ce golul formației pregătită de Mourinho a fost înscris de Edin Dzeko, din penalty.
Situația nu stă mai bine pentru Fenerbache nici în Europa League, acolo unde ocupă locul 21 după șase etape, cu doar 8 puncte adunate și golaveraj -2. În cele două runde rămase, Fener mai are de jucat cu Lyon (acasă) și Midtjylland (deplasare).
Etichete: jose mourinho , fenerbahce
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Linda De Sousa Abreu, fost ofițer de închisoare la HMP Wandsworth, din Londra, a fost condamnată la...