Vești proaste pentru Juventus. Allegri are doar doi fundași centrali sănătoși după meciul cu Fiorentina
articol scris de Digi Sport07.11.2021, 08:45
Juventus a reușit să se impună în ultima etapă din Serie A, 1-0, contra celor de la Fiorentina, însă torinezii au parte și de vești proaste.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Super-golul lui Cuadrado a adus bucurie pentru fanii "Bătrânei Doamne", însă după meci au avut parte și de informații mai puțin plăcute.
Giorgio Chiellini și Leonardo Bonucci, accidentați
Leonardo Bonucci a acuzat probleme medicale înainte de meci și nu a fost în lotul lui Max Allegri, însă problema cea mai mare vine de la Giorgio Chiellini.
Fundașul era titular în gruparea lui Allegri, dar la încălzire a simțit un discomfort muscular și nu a mai putut să joace.
În cazul în care accidentările lui Bonucci și Chiellini sunt grave, atunci Juventus rămâne cu doar doi fundași centrali, Daniele Rugani și Matthijs de Ligt.
Totuși, șefii lui Juventus speră ca pauza pricinuită de meciurile echipelor naționale să fie suficient timp ca măcar unul dintre cei doi să fie recuperat.
Juventus - Fiorentina 1-0. Cuadrado a marcat golul decisiv în minutul 90+1
Juan Cuadrado a marcat golul decisiv în minutul 90+1, după ce oaspeții au jucat în zece oameni pe final. Milenkovic a fost eliminat în minutul 73.
În urma acestui succes, Juventus a urcat pe locul 6, cu 18 puncte, la egalitate cu Lazio și Fiorentina. AS Roma se află pe locul 4, cu 19 puncte. Prima poziție este împărțită de Napoli și AC Milan, cu câte 31 de puncte.
Juventus a obținut primul succes după trei etape fără victorie, iar în runda următoare va da piept cu Lazio, echipa lui Ștefan Radu și Maurizio Sarri.
Etichete: juventus , leonardo bonucci , giorgio chiellini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...