Un fost campion în Serie A cu Juventus s-a retras din fotbal la doar 26 de ani
articol scris de Digi Sport16.12.2024, 10:27
Italianul Simone Muratore, fost jucător la Juventus şi Atalanta, şi-a anunţat retragerea din fotbalul profesionist la doar 26 de ani.
Liga 2: Metaloglobus - Slatina, luni, 17:00, DGS 1
SuperLiga: Rapid - Buzău, luni, 20:00, DGS 1
Această decizie a venit din cauza unei tumori cerebrale cu care a fost diagnosticat cu trei ani în urmă şi care l-a forţat să renunţe la carieră, scrie EFE.
Simone Muratore, fost campion în Serie A, s-a retras din fotbal la 26 de ani
Viaţa lui Muratore, un jucător care a debutat cu Juventus în Liga Campionilor şi în Serie A sub conducerea lui Maurizio Sarri, care a câștigat ''Scudetto'' în 2020, dar și în 2019, s-a schimbat radical pe 11 decembrie 2021, când a fost diagnosticat cu un neurocitom în ventriculul stâng cerebral, o tumoare agresivă foarte rară la adulţi care l-a obligat să ia viaţa de la zero.
Din acel moment, cariera fotbalistică a tânărului de 23 de ani s-a încheiat. Ultimul său meci a fost pe 10 octombrie 2021 cu echipa portugheză Tondela, la care fusese împrumutat de Atalanta.
Într-o declaraţie lungă, fostul jucător a trecut în revistă situaţia sa dificilă şi cum, deşi a încercat, nu a putut să joace din nou. A trebuit să reînveţe cum să vorbească, să scrie şi să alerge, începând viaţa de la zero.
''Au trecut trei ani de la acea zi, o veste care a apărut de nicăieri şi mi-a schimbat viaţa. Neurocitom în ventriculul stâng.
Nu am vărsat nicio lacrimă din ziua ştirii până în noaptea dinaintea operaţiei, în cameră cu mama, când am izbucnit în plâns ca un copil, de teama că nu mă voi mai trezi sau măcar că mă voi trezi şi nu voi fi la fel ca înainte'', a povestit Muratore pe Instagram, notează Agerpres.
- Simone Muratore a evoluat în 5 partide pentru Juventus
- Simone Muratore a evoluat în 70 de partide la Juventus Primavera și a marcat 10 goluri
Drama prin care trece Simone Muratore, după ce a primit diagnosticul
''Au fost zile, săptămâni, luni, ani de suferinţă. A trebuit să reînvăţ cum să vorbesc corect, să merg, să alerg, să scriu, să citesc, să număr, era ca şi cum ai fi din nou copil şi a trebuit să o iau de la capăt, din ziua zero.
Astăzi am pus capăt carierei mele de jucător, am încercat până la capăt să mă întorc, am băgat lacrimi şi transpiraţie, dar nu mai eram ca înainte, mi-am dat seama că în orice caz am avut noroc să fiu vindecat şi să fie bine. Am avut norocul să joc cu jucători extraordinari, remarcabili pe teren, dar mai ales în afara lui, şi nimeni nu-mi va lua asta vreodată'', a adăugat italianul.
După ce a depăşit boala, el şi-a exprimat recunoştinţa pentru ceea ce a trăit: ''Sunt recunoscător pentru tot ceea ce am făcut şi am realizat în acel dreptunghi verde, împreună cu colegii mei, care mai târziu mi-au devenit prieteni. Au fost ani magnifici, terenul, vestiarul, pasiunea... sunt lucruri greu de explicat dacă nu le experimentezi direct. În primul rând, îi mulţumesc familiei mele pentru că a fost mereu alături de mine.
Lui Tommaso, micuţul meu, unic şi special, care mi-a dat puterea să continui şi, în sfârşit, prietenilor mei. Mulţumesc echipelor Juventus, Atalanta şi Tondela pentru că sunt alături de mine. Înveţi să dai importanţă lucrurilor atunci când eşti la un pas de a le pierde. Viaţa este un dar minunat'', a mai spus fostul jucător.
Etichete: juventus , retragere fotbal , simone muratore
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Banca centrală a lui Bashar al-Assad a transportat cu avionul 250 de milioane de dolari în numerar...