Un nou caz de coronavirus la Inter! Antonio Conte are mari probleme de lot înainte de "Derby della Madonnina"
articol scris de Digi Sport11.10.2020, 14:08
Ashley Young (35 de ani) este al șaselea fotbalist din lotul lui Inter testat pozitiv la COVID-19. "Nerazzurrii" vor disputa derby-ul cu rivala din oraș, AC Milan, pe 17 octombrie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Inter a emis un comunicat oficial pe site-ul clubului prin care a anunțat confirmarea unui nou caz de coronavirus printre jucătorii lui Antonio Conte. Englezul Ashley Young este al șaselea fotbalist de pe Giuseppe Meazza testat pozitiv.
"FC Internazionale Milano anunță că Ashley Young a fost testat pozitiv la COVID-19 în urma testelor efectuate ieri la Appiano Gentile. Jucătorul englez se află deja în izolare la domiciliu", se arată pe site-ul oficial al "nerazzurrilor".
Portarul român Ionuț Radu a fost depistat și el pozitiv la COVID-19. Alături de el, mai sunt în aceeași situație încă doi jucători din lotul lui Inter, Radja Nainggolan şi Roberto Gagliardini, testați pozitiv cu ocazia testelor efectuate la centrul de pregătire al milanezilor.
Clubul milanez s-a mai confruntat în cursul acestei săptămâni cu alte două cazuri de infectare cu coronavirus, cele ale jucătorilor Alessandro Bastoni şi Milan Skriniar.
Ashley Young, al șaselea caz de coronavirus din lotul lui Inter
Formația lui Antonio Conte se află într-o situație delicată înaintea partidei cu AC Milan, de săptămână viitoare. De cealaltă parte, "rossonerii" au primit o veste excelentă înainte de "Derby della Madonnina": Zlatan Ibrahimovic s-a vindecat de coronavirus, după ce a fost 16 zile în izolare la domiciliu.
Al șaselea jucător al lui Inter infectat cu temutul virus a fost transferat la Milano în perioada de mercato din iarnă, "nerazzurii" plătind doar 1,7 milioane de euro celor de la Manchester United în schimbul său. Internaționalul englez a evoluat în toate cele trei partide ale lui Inter din acest sezon și a reușit o pasă decisivă în confruntarea cu Benevento.
- 3 milioane de euro este cota de piață a lui Ashley Young, potrivit Transfermarkt
- 28 de meciuri a jucat englezul pentru Inter, reușind 4 goluri și 6 assist-uri
- 7 goluri în 39 de selecții a adunat Young pentru naționala Angliei
Etichete: inter - ac milan , ashley young , young coronavirus , inter covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...