Strategia Parmei față de Dennis Man și Mihăilă: ”Ofertele pentru cele două perle din România vor fi studiate atent!”
articol scris de Digi Sport14.05.2021, 17:29
Dennis Man și Valentin Mihăilă s-au remarcat repede în Serie A, chiar dacă prima lor experiență în campionatul Italiei se încheie dezamăgitor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Parma nu a putut să se salveze de la retrogradare, dar patronul american Kyle Krause este pus pe fapte mari.
Vrea reconstrucția echipei și de aceea va urma o remaniere a lotului - ziariștii italieni susțin că nume care nu au confirmat precum Gervinho, Andreas Cornelius sau Hernani vor părăsi echipa, mai ales că au și salarii prea mari pentru Serie B.
”Conducerea Parmei vrea să păstreze cele două perle din România”
Un semn de întrebare rămâne în privința celor doi români.
”Chiar dacă conducerea clubului și-a exprimat dorința de a păstra cât mai mulți jucători - în special Dennis Man și Valentin Mihăilă, cele două perle din România - ofertele vor fi analizate cu mare atenție”, scriu cei de la parmalive.com.
Totul depinde și de antrenorul care va fi instalat în locul lui Roberto D'Aversa - Kyle Krause a descris profilul de tehnician pe care îl caută.
Americanul vrea un antrenor tânăr, cu spirit ofensiv și care să vorbească bine limba engleză.
Până acum, favorit pare fostul campion mondial, Fabio Grosso, care tocmai s-a despărțit de Frosinone.
Etichete: dennis man , valentin mihaila , fabio grosso , kyle krause , transferuri parma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...