Ştefan Radu şi Lazio, ruptură totală! Decizia clubului şi unde poate ajunge românul
28.06.2019, 18:47Aventura lui Ştefan Radu la Lazio pare a se fi încheiat după 11 ani şi jumătate. Divorţul este iminent după ce conducerea clubului l-a anunţat pe fundaşul român că nu va fi inclus în lotul lui Simone Inzaghi pentru cantonamentul de vară.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Totul a început acum două săptămâni când clubul a decis în mod neaşteptat că Ştefan Radu poate să plece liber la orice altă echipă fără ca Lazio să aibă vreo pretenţie financiară. Asta după ce doar cu câteva luni în urmă, jucătorul semnase prelungirea contractului până în 2021! Dacă ar fi continuat să joace la biancocelesti, Radu ar fi putut deveni jucătorul cu cele mai numeroase prezenţe din istoria grupării - avea 348 de meciuri în tricoul lui Lazio, destul de aproape de Favalli care a adunat 401 partide.
Decizia ca Ştefan Radu să fie alungat nu aparţine antrenorului, Simone Inzaghi, ci conducerii, cel mai probabil lui Igli Tare. Simone Inzaghi ar fi cerut chiar clemenţă pentru român, tocmai pentru că era un lider în vestiar, iar comportamentul său de pe teren, nu impunea o asemenea măsură. Şefii de la Lazio s-ar fi înfuriat pentru că Ştefan Radu s-ar fi dat lovit în anumite momente, iar problemele medicale nu ar fi fost atât de grave precum invocase apărătorul.
Napoli, Fiorentina şi Parma îl doresc pe român
Conform unor surse din anturajul echipei, Ştefan Radu a primit vestea cu multă amărăciune: nu-şi imagina un viitor ca fotbalist fără Lazio. Acum studiază ofertele venite pe adresa sa, care nu sunt puţine şi nici rele. Napoli şi Fiorentina sunt primele variante. Deocamdată sunt doar tatonări - singura ofertă concretă vine de la Parma, care doreşte un fotbalist experimentat şi de încredere în apărare.
Unul din foştii căpitani ai lui Lazio şi prieten al românului, Stefano Mauri, a fost siderat de decizia clubului
"Mi se pare cel puţin bizar! Am vorbit cu el după finalul campionatului, era foarte liniştit. După ce am aflat că vor să scape de el, nu mi-a venit să cred. Este un bun prieten de al meu. S-a întâmplat ceva foarte grav, altfel nu renunţau la un jucător care avea tot respectul vestiarului", a declarat Mauri.
Radu era unul dintre căpitanii echipei, alături de Senad Lulic, care este al doilea în topul jucătorilor cei mai vechi de la Lazio.
Ștefan Radu are 5 trofee cu Lazio
Radu a ajuns la Lazio în ianuarie 2008, fiind luat inițial sub formă de împrumut de la Dinamo, iar în iulie 2008, italienii l-au transferat definitiv pentru 4,5 milioane de euro. Acum, potrivit publicației de spacialitate Transfermarkt, cota sa de piață este de 5 milioane de euro.
La Lazio, Ștefan Radu are un salariu anual de 1,3 milioane de euro, în timp ce cel mai bine plătiți jucători din lot sunt Ciro Immobile și Lucas Leiva, cu câte 2,3 milioane de euro.
În 2014, Radu a renunțat să mai răspundă convocările la echipa națională a României, unde a adunat 13 selecții, spunând că vrea să se concentreze pe echipa de club.
"Nu aș schimba niciodată tricoul lui Lazio pentru un altul. Vreau să rămân aici cel puțin până la 41 de ani", spunea Radu la un moment dat, dovedindu-și atașamentul față de club.
- 33 de ani va împlini Ștefran Radu în octombrie
- 3 Cupe ale Italiei și două Supercupe ale Italiei a câștigat Radu cu Lazio
- În sezonul recent încheiat, Radu a jucat în 33 de meciuri oficiale (32 ca titular)
Etichete: napoli , lazio , stefan radu , fiorentina , parma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...