Scandalul cu Ștefan Radu ia amploare. Ce i-a spus conducerea lui Lazio de față cu toată echipa. Fanii s-au revoltat
20.06.2019, 11:48Situația lui Ștefan Radu la Lazio tinde să scape de sub control, iar scandalul ia proporții. Conducerea i-a transmis că echipa nu se va mai baza pe el, însă abia acum a ieșit la iveală modul în care fundașul român a primit vestea.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Potrivit Cittacelste, la finalul sezonului, directorul sportiv Igli Tare i-a spus-o direct lui Radu, de față cu toată echipa. În plus, acesta i-a și dat un termen lui Radu, 10 iulie, dată până la care va trebui să-și găsească echipă, înainte de plecarea în cantonament.
Chiar și președintele Claudio Lotito i-a transmis că poate pleca liber de contract, în semn de recunoștință pentru cei 11 ani și jumătate în tricoul lui Lazio.
Ștefan Radu, afară de la Lazio. Care este adevărul și care sunt motivele invocate de conducere
Potrivit sursei citate, Radu a fost acuzat că s-a dat lovit, conform spuselor oficialilor clubului, care susțin că așa au fost informați de către staff-ul medical. Astfel, Radu ar fi vrut să rateze intenționat marele derby cu AS Roma. Cu toate acestea, el "s-a jurat" că încă simțea durere la gleznă.
Apoi, Igli Tare l-a acuzat de lipsă de implicare la antrenamente și de prestații proaste, însă asta s-a întâmplat doar în ultima parte a sezonului, când Radu nu a mai avut continuitate din cauza accidentărilor.
În plus, unul dintre motivele ascunse ar fi, de fapt, acela că Lotito ar vrea să scape de plata salariului său și să întinerească echipa.
Conform sursei citate, Radu preferă să nu vorbească prea mult în acest moment.
"Nu mai e nevoie să spun că totul e nonsens. Am spus deja și o repet că mi-ar plăcea să rămân pe viață la Lazio. Nu m-am contrat niciodată cu patronul sau cu nimeni", a spus Radu.
Ștefan Radu e cel mai vechi jucător din lotul lui Lazio
Ștefan Radu este cel mai vechi jucător din echipă. A ajuns la Lazio în ianuarie 2008, fiind luat inițial sub formă de împrumut de la Dinamo, iar în iulie 2008, italienii l-au transferat definitiv pentru 4,5 milioane de euro.
La Lazio, Ștefan Radu are un salariu anual de 1,3 milioane de euro, în timp ce cel mai bine plătiți jucători din lot sunt Ciro Immobile și Lucas Leiva, cu câte 2,3 milioane de euro.
Ștefan Radu, în vârstă de 32 de ani, este adorat de fani, care s-au și revoltat la aflarea veștii și au amenințat conducerea.
"Nu vă atingeți de Ștefan Radu!", este unul dintre mesaje.
"Noi, tifosii, vom regla lucrurile chiar dacă vom sta zi și noapte la Formello. Nu acceptăm! Radu este lazial până în măduva oaselor, e ca un frate pentru noi", au tunat fanii, turbați de furie.
"Radu, nu-i asculta, nu pleca! Ești un simbol pentru noi, iar de simboluri nu se atinge nimeni, sunt protejate și adorate", a fost un alt mesaj.
Decizia de acum a clubului pare una de neînțeles, cu atât mai mult cu cât fostul dinamovist semnase prelungirea contractului în noiembrie 2018, cu scadență în iunie 2021.
Ștefan Radu, dorit de rivala Napoli
După ce s-a aflat de problemele la Lazio, Dinamo a intrat pe fir. "Câinii" îl doreau înapoi în Ștefan cel Mare, însă potrivit presei italiene, au existat negocieri cu alte două echipe din Italia, Napoli și Parma. De altfel, agentul său a și discutat cu cei de la Napoli, iar informația a fost confirmată și de radioul oficial al celor de la Napoli.
Cele mai concrete negocieri au fost însă cu Parma, însă Radu ar trebui să-și diminueze pretențiile financiare pentru a îmbrăca tricoul nou-promovatei.
În 11 ani și jumătate în tricoul biancocelestilor, Ștefan Radu a strâns 7 goluri și 18 pase de gol în cele 347 de meciuri oficiale și a depășit nume legendare, precum Alessandro Nesta, Giorgio Chinaglia sau Bruno Giordano. Radu este unul dintre căpitanii echipei, alături de Senad Lulic, care este al doilea în topul jucătorilor cei mai vechi de la Lazio.
- 33 de ani va împlini Ștefran Radu în octombrie
- 3 Cupe ale Italiei și două Supercupe ale Italiei a câștigat Radu cu Lazio
- În sezonul recent încheiat, Radu a jucat în 33 de meciuri oficiale (32 ca titular)
Etichete: stefan radu , stefan radu lazio , stefan radu transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...