Șeful lui Inter, atac dur la adresa președintelui Serie A: ”Cel mai mare și întunecat clovn pe care l-am văzut vreodată”
03.03.2020, 10:27Steven Zhang, președintele celor de la Inter Milano, a postat un mesaj dur pe contul său de Instagram la adresa președintelui Serie A, Paolo Dal Pino, cu privire la posibilitatea ca meciul cu Juventus să se joace pe 9 martie.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Din cauza epidemiei de coronavirus, meciul a fost reprogramat pentru 13 mai, dar s-ar putea juca mai devreme, lucru cu care oficialii lui Inter Milano nu sunt de acord.
Zhang: ”E timpul să ieși în față și să-ți asumi responsabilitatea”
”Jucându-te cu calendarul și punând mereu pe planul secund sănătatea publicului. Ești, probabil, cel mai mare și întunecat clovn pe care l-am văzut vreodată. 24 de ore? 48 de ore? 7 zile? Ce altceva? Care e următorul tău pas? Acum vorbești despre sportivitate și despre o competițe corectă? Ce zici dacă nu ne protejăm jucătorii și antrenorii și le cerem să joace 24/7 non-stop?
Da, vorbesc cu tine, Paolo Dal Pino. Să îți fie rușine. E timpul să ieși în față și să-ți asumi responsabilitatea. Asta e ce facem noi în 2020! Toți oamenii din întreagă lume, nu contează dacă sunteți fani Inter, fani Juve sau nu sunteți fani. Vă rog să fiți în siguranță! Ăsta e cel mai important lucru pentru voi, pentru familiile voastre și pentru societatea noastră”, a scris Zhang pe rețelele de socializare.
Cei de la Inter au jucat cu porțile închise meciul cu Ludogoreț din Europa League, datorită epidemiei de coronavirus. Oficialii nerazzurri resping varianta de a juca pe 9 martie meciul cu Inter: ”Suntem împotriva acestei decizii. Totul va rămâne cum am stabilit inițial”, a spus Beppe Marotta, managerul general al lui Inter, potrivit italienilor de la Gazzetta dello Sport.
Jucătorii formaţiei de tineret al lui Juventus nu mai au voie la vestiarul echipei mari
Juventus se mai confruntă cu o situaţie alarmantă - primul fotbalist depistat cu coronavirus, King Udoh de la Pianese, a fost adversarul echipei de tineret ai lui Juventus weekendul trecut. Din acest motiv, Maurizio Sarri a fost nevoit să nu-i mai cheme la antrenamentul echipei mari pe jucătorii Under 23 care veneau la meciurile şcoală.
De asemenea, aceştia nu mai folosesc vestiarele şi alte facilităţi ale primei echipe pentru a evita orice contaminare a vedetelor lui Juventus.
Ce este coronavirusul din China
Coronavirusurile sunt familii de virusuri care provoacă boli respiratorii, de la simple răceli până la pneumonii. Cel izbucnit luna trecută în China a declanșat o epidemie în țara asiatică.
Etichete: serie a , inter , juventus , steven zhang
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...