Juventus pregătește transferul viitorului! Super-atacantul așteptat să facă spectacol alături de Ronaldo
09.10.2019, 19:33Erling Haaland a devenit noua țintă a celor două super-puteri din Italia, Juventus și Napoli. Nordicul care ratează meciul cu România are un debut de sezon incredibil.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Corriere dello Sport susține că liderul din Serie A e pregătit să facă o ofertă consistentă pentru jucătorul de 19 ani cotat de transfermarkt.de la 12 milioane de euro.
Condiția este ca atacantul norvegian născut la Leeds să continue evoluțiile din ultimele luni, în care a marcat 18 goluri în 11 partide pentru Red Bull Salzburg. Acesta a venit în ianuarie de la Molde, unde a fost antrenat și de Ole Gunnar Solskjaer.
Performanțe incredibile pentru Haaland în Liga Campionilor și CM U20
Erling Braut Haaland a fost jucătorul primei seri de UEFA Champions League din stagiunea 2019-2020. Norvegianul de 19 ani a reușit un hat-trick în doar 43 de minute, în Salzburg - Genk, 6-2.
Haaland a mai reușit o performanță incredibilă în acest an. A intrat în istoria fotbalului, după ce a înscris nu mai puțin de 9 goluri la Mondialul U20, în Norvegia - Honduras, 12-0.
Unul dintre coechipierii săi, Kristian Thorstvedt, a surprins însă după meci: a avut o postare plină de aroganţă pe twitter la adresa adversarilor din America Centrală.
"Nu sunt mulţumit de cum am jucat tot meciul. Acest tip ar fi trebuit să înscrie măcar zece goluri astăzi. Groaznic pentru mine să nu înscriu nici măcar un gol...Mai am mult de lucrat", a fost mesajul lui Thorstvedt (20 de ani), atacant la Viking Stavanger.
Etichete: juventus , cristiano ronaldo , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...