"Încă un român la Parma?". Cine este tricolorul monitorizat de patru echipe importante din Italia
articol scris de Digi Sport05.06.2021, 09:57
Marius Marin (22 de ani), mijlocașul formației Pisa, din Serie B, a fost căpitanul naționalei U21 la Campionatul European din această primăvară, iar acum poate prinde un transfer important.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Marius Marin, dorit de patru cluburi din Italia, inclusiv Parma
După un sezon bun la Pisa, în care a jucat în 35 de partide și a marcat două goluri, mijlocașul născut la Timișoara poate ajunge la o formație cu pretenții din Italia.
Conform tuttomercatoweb.com, Marin este monitorizat de două cluburi din Serie A, Genoa, locul 11 la finalul sezonului trecut și Verona, poziția 10, dar și de două formații din Serie B, care vor lupta pentru promovare în următoare stagiune - Monza, club condus de Silvio Berlusconi, care a ratat accederea în elita fotbalului italian la baraj, și Parma, formația românilor Dennis Man și Valentin Mihăilă, retrogradată la finalul acestui sezon.
"Încă un român la Parma? Marius Marin, mijlocașul de la Pisa și căpitanul naționalei U21 a României, a căpătat multă atenție în Serie A și Serie B", a fost reacția jurnaliștilor de la parmalive.com.
Marius Marin a făcut pasul în Italia la 18 ani, în 2016, când Sassuolo l-a transferat, pentru echipa Primavera, de la ACS Poli Timișoara. După trei în care a fost legitimat la Sassuolo, timp în care a fost și împrumutat la Catanzaro și Pisa, formația toscană a decis să-l achiziționeze definitiv, pentru 400.000 de euro.
"Au fost discuții cu mai multe cluburi, dar nu s-au înțeles echipele între ele, visul meu e să ajung să joc în Serie A", spunea Marius Marin, într-un interviu acordat pentru digisport.ro, în ianuarie 2021.
CFR ar fi vrut să-l transfere pe Marius Marin, dar Pisa cerea 2 milioane de euro
Lăudat și de Adrian Mutu, Marin a atras atenția și formațiilor care se luptă pentru întâietate în Liga 1. Dacă patronul FCSB, Gigi Becali, a lăsat să se înțeleagă că nu mai e interesat de fotbalistul din Serie B, CFR Cluj a încercat să-l transfere.
Potrivit publicației Fanatik.ro, oficialii campioanei României s-au lovit însă de prețul ridicat fixat de oficialii formației italieni. Conform sursei menționată, Pisa i-a fixat prețul la 2 milioane de euro, un cost prea mare pentru puterea financiară a campioanei din Liga 1.
Etichete: italia , serie a , serie b , verona , parma , genoa , monza , marius marin , pisa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...