Icardi, mesaj dur pentru fanii lui Inter după eşecul cu Bologna
04.02.2019, 12:47Mauro Icardi i-a atacat pe fanii lui Inter care şi-au fluierat echipa la ultimul meci al "nerazzurilor", pierdut cu 0-1 pe teren propriu contra codaşei Bologna.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Atacantul argentinian e dezamăgit de atitudinea suporterilor şi a postat un mesaj dur la adresa acestora pe reţelele de socializare.
"Dacă nu iubiţi echipa atunci când pierde, atunci nu o iubiţi nici când câştigă", a postat golgheterul în vârstă de 25 de ani.
Inter are un singur punct în ultimele trei etape şi a fost eliminată şi din sferturile de finală ale Cupei Italiei, de către Lazio. Echipa lui Luciano Spalletti a rămas pe locul 3, însă este la 11 puncte în spatele locului 2, Napoli, şi e la patru puncte în faţa rivalei Milan, aflată pe 4.
Mauro Icardi, golgheterul campionatului trecut
Icardi este şi în acest sezon cel mai bun marcator al Interului, cu nouă goluri în 19 meciuri de campionat.
Sud-americanul a fost sezonul trecut golgheterul Serie A, la egalitate cu Ciro Immobile, cu 29 de reuşite.
Şase milioane de euro a plătit Inter în 2013 pentru transferul lui Icardi, de la Sampdoria. Icardi a ajuns să fie evaluat de transfermarkt.de la 100 de milioane de euro.
Etichete: serie a , inter , mauro icardi , inter bologna
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...