Giovanni Becali și-a făcut planul: ”Dennis Man în decembrie pleacă pe 40 de milioane de euro”. Singurele condiții
articol scris de Digi Sport03.07.2024, 21:40
Dennis Man (25 de ani) și Valentin Mihăilă (24 de ani) mai au contracte cu Parma până la anul, dar au acceptat deja să semneze prelungirile.
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
În cazul lui Valentin Mihăilă s-a făcut deja anunțul oficial al prelungirii contractului până în 2027, iar același lucru urmează să se întâmple și cu Dennis Man. Giovanni Becali a transmis că sunt șanse, însă, ca ambii să plece mult mai repede de la Parma.
Giovanni Becali, despre viitorul lui Dennis Man și Valentin Mihăilă
Experimentatul agent crede că, dacă Dennis Man și Valentin Mihăilă vor repeta în prima ligă evoluțiile pe care le-au avut anul trecut în Serie B, pot pleca încă din iarnă pe sume uriașe.
”Mihăilă a semnat prelungirea. De ce înainte de EURO? Pentru că Parma i-a oferit un contract pe care mulți nu-l au, mai ales la echipe care vin din Serie B în Serie A. Pentru că la Parma va juca titular aproape 90% din meciuri cu antrenorul Pecchia.
Antrenorul a spus clubului că are nevoie de acești doi jucători (n.r. Dennis Man și Valentin Mihăilă) și că sunt obligați să îi păstreze.
Dennis Man va prelungi și el, sper să prelungească. Clubul s-a comportat într-un mod ireproșabil. Au venit la Koln (n.r. la meciul Belgia - România), am vorbit cu băieții, am avut un timp liber cu familiile și am putut vorbi cu ei câte 10-15 minute.
Sper că Parma să înceapă bine în Serie A. Parma, dacă va avea rezultate și va fi în primele 10 din clasament, iar dacă Dennis marchează cele 12-13 goluri din Serie B, în decembrie pleacă pe 40 de milioane.
Mihăilă, dacă dă 7-8 goluri, pleacă pe 25! Nu e o problemă, pentru că sunt echipe care plătesc. Echipa trebuie să îi ajute și pe ei, mă refer la tot colectivul”, a declarat Giovanni Becali, citat de Sport.ro.
Dennis Man, dorit de Borussia Dortmund
După cum a confirmat recent Giovanni Becali, Dennis Man este urmărit cu mare atenție de Borussia Dortmund.
Șansele ca un transfer să se facă în această vară sunt, foarte probabil, mici, însă unele evoluții bune ale lui Dennis Man în Serie A i-ar putea convinge pe nemți să încerce să-l transfere în viitorul apropiat.
Etichete: parma , giovanni becali , dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin este deschis să discute despre un acord de încetare a focului cu Ucraina, mediat de...