Eriksen, despre situația ingrată în care se află la Inter: "Întrebați-l pe Conte"! Unde vrea să-și încheie cariera
articol scris de Digi Sport30.10.2020, 16:59
Christian Eriksen (28 de ani), jucătorul lui Inter, a vorbit despre faptul că Antonio Conte nu i-a acordat prea multe șanse în tricoul "nerazzurrilor" și a dezvăluit unde și-ar dori să-și încheie cariera.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Inter a plătit 20 de milioane de euro pentru a-l aduce pe Christian Eriksen de la Tottenham, la începutul acestui an. Mijlocașul danez, adus ca un mare star pe ”Giuseppe Meazza”, nu a dat randamentul scontat, iar Antonio Conte a apelat rar la serviciile sale. Un singur gol în 21 de jocuri a reușit Eriksen pentru Inter, în Serie A.
În acest sezon, internaționalul danez a fost folosit în șase partide, patru în campionat și două în UEFA Champions League, fără să iasă în evidență. Întrebat care crede că este motivul pentru care nu s-a impus sub comanda lui Conte, Eriksen a replicat: "Întrebați antrenorul. Sunați-l și vorbiți cu el pentru că el este cel care decide. Mereu vor exista suișuri și coborâșuri în fotbal.
Puțini sunt cei care rămân mereu la un nivel înalt. Am devenit mai bun la a nu lua în seamă criticile, toată lumea are o opinie. Acesta a fost și motivul pentru care m-am transferat în Italia, unde toată lumea are o opinie. Este vorba despre a avea încredere în apropiați, fără să-i auzi pe ceilalți", a spus Eriksen, citat de Footballitalia.
Christian Eriksen se gândește să-și încheie cariera în țara natală, la Odense
Mijlocașul danez a dezvăluit că și-ar dori să-și încheie cariera în Danemarca, la Odense, clubul la care a făcut primii pași în fotbal: "Ne-am cumpărat o casă în Odense și cred că ne vom muta acolo. Aș putea chiar să-mi închei cariera la Odense, dacă mă vor dori", a adăugat internaționalul nordic.
Presa din Peninsulă a scris despre o eventuală despărțire a lui Eriksen de Inter, în iarnă. O posibilă destinație pentru mijlocașul danez ar putea fi Germania, unde este dorit de Borussia Dortmund. Echipa lui Lucien Favre l-ar vrea pe danez sub formă de împrumut pentru un sezon.
- 50 de milioane de euro este cota de piață a lui Christian Eriksen, potrivit Transfermarkt
Etichete: christian eriksen , eriksen transfer , eriksen conte , eriksen inter , eriksen odense
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...