Daniel Boloca a refuzat naționala României, iar acum poate prinde transferul carierei
articol scris de Digi Sport15.11.2023, 19:27
Daniel Boloca (24 de ani) a fost transferat de Sassuolo în vara acestui an, de la Frosinone, iar mijlocașul a avut evoluții apreciate în Serie A.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Italienii susțin că Boloca e în atenția lui Juventus
Datorită parcursului său, Boloca a atras atenția cluburilor din străinătate, iar Juventus pare că este ultima interesată de serviciile acestuia. Oficialii clubului consideră că un eventual transfer al fotbalistului trecut pe la naționala României ar reprezenta o afacere în momentul de față.
"Juventus se uită în curtea lui Sassuolo, dar nu pentru Berardi, care ar fi o investiție de 30 de milioane de euro. Daniel Boloca, un român naturalizat italian, este pe placul lui Juventus.
Jucătorul are parte de un sezon excelent, iar Juventus îl consideră o investițe mai prudentă decât cele 30 de milioane de euro care trebuiesc plătite pentru Berardi", au notat italienii de la tuttojuve.com.
- 8 milioane de euro este cota de piață a lui Boloca, potrivit Transfermarkt.com
Mihai Stoichiță, reacție după declarațiile lui Daniel Boloca
Boloca a fost la naționala României acum un an, pentru meciurile amicale cu Slovenia, în care a jucat șapte minute, și Moldova, unde n-a bifat nicio secundă pe teren, și a spus că regretă că a acceptat convocarea venită de la București și că el se simte italian.
În ciuda acestor declarații, Mihai Stoichiță a anunțat că Daniel Boloca nu are ”ușa” închisă la naționala României.
”Eu cred că Boloca, prin ce a declarat, a confirmat ce am spus eu de mai multe ori. Ei s-au născut acolo, poate nu mai știu românește.
El măcar a avut curajul să spună că nu se mai simte român. A trăit acolo și s-a atașat de ce e acolo, spre deosebire de părinți, care au rămas români în sufletul lor. Nu îi comentez declarațiile, pentru că el simte, nu eu.
Fiecare om e liber să-și aleagă drumul pe care și-l dorește. Depinde de noi să înțelegem aceste situații și să fim maleabili. Bineînțeles, dacă nu apucă să joace pentru Italia, ușa rămână deschisă”, a declarat Mihai Stoichiță, la Liga Digisport.
Etichete: juventus , daniel boloca , transfer boloca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...