Video Cagliari - Fiorentina 2-3. Meci ”nebun” la retragerea lui Claudio Ranieri + Gol marcat în minutul 90+13
articol scris de Digi Sport24.05.2024, 00:16
Cagliari a pierdut, pe teren propriu, scor 2-3, în fața Fiorentinei, într-un meci din cadrul etapei a 34-a din Serie A.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Acest meci a fost unul cu o însemnătate deosebită pentru microbiștii italieni, care au asistat la retragerea lui Claudio Ranieri (72 de ani, tehnicianul lui Cagliari) din antrenorat.
La ultimul său meci ca tehnician la o echipă de club, antrenorul de 72 a fost implicat într-un meci ”nebun” cu 5 goluri și cu două răsturnări de scor.
Cagliari - Fiorentina 2-3. Gruparea ”viola” și-a asigurat calificarea în cupele europene
După primele 38 de minute ale duelului de pe stadionul Unipol Domus din Cagliari care au fost echilibrate, oaspeții au reușit să deschidă scorul în minutul 39 prin Giancomo Bonaventura (34 de ani), din centrarea din lovitură liberă a lui Gaetano Castrovili (27 de ani). Acesta a fost și scorul după prima repriză, de 1-0 pentru Fiorentina.
În repriza a doua, gazdele de la Cagliari au început mai bine și au presat la poarta apărată de Pietro Terracciano (34 de ani). În cele din urmă, trupa pregătită de Claudio Ranieri a reușit să egaleze pe tabela de marcaj în minutul 64 după golul marcat de Alessandro Deiola (28 de ani). Tot sarzii au fost cei care au dominat și au reușit să treacă în avantaj în minutul 85, după super-golul înscris de Kingstone Mutandwa (21 de ani) din afara careului.
Însă, avantajul gazdelor a durat doar 4 minute, deoarece argentinianul Nicolas Gonzalez (26 de ani) a punctat în minutul 89, din pasa decisivă a lui Cristiano Biraghi din lovitură liberă. În finalul partidei, oaspeții aveau să dea lovitura în minutul 90+13, după o lovitură de la 11 metri transformată de brazilianul Arthur (27 de ani).
În cele din urmă, Fiorentina s-a impus cu 3-2 în fața lui Cagliari și se află pe locul al 8-lea din clasamentul din Serie A. Implicit, gruparea ”viola” și-a asigurat în cupele europene în sezonul viitor (preliminariile Conference League).
De partea cealaltă, Cagliari ocupă poziția a 15-a a ierarhiei și este salvată matematic de la retrogradare.
VIDEO Rezumat Cagliari - Fiorentina, scor 2-3
Etichete: cagliari , fiorentina , claudio ranieri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...