Ar fi lovitura iernii! Dennis Man, în vizorul lui AC Milan: ”Paolo Maldini a pus ochii pe el!”
articol scris de Digi Sport05.01.2021, 17:20
Dennis Man devine protagonistul din mercato al acestei ierni - vedeta de la FCSB este pe lista de achiziții a multor echipe, în special din Serie A.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fiorentina a fost printre primele cluburi care au recunoscut interesul pentru Dennis Man, însă suma de transfer cerută de Gigi Becali a cam tăiat elanul grupării viola, chiar dacă Adrian Mutu ar fi pus o vorbă bună către Cesare Prandelli.
Acum Milan a intrat pe fir: ”Paolo Maldini a pus ochii pe Dennis Man, la sfatul lui Geoffrey Moncada”, scriu cei de la milanlive.it.
Geoffrey Moncada este șeful departamentului de scouting de la AC Milan. Acesta a intrat în pâine recent la liderul din Serie A, după ce s-a remarcat la AS Monaco, acolo unde printre descoperirile sale se numără...Kylian Mbappe.
Dennis Man, sezon de excepţie la FCSB
Dennis Man a avut parte de o primă parte de sezon excelentă în tricoul roş-albastru. Tânărul jucător a reuşit 15 goluri şi 7 pase decisive în cele 16 partide disputate pentru FCSB, fiind cel mai bun om al lui Toni Petrea.
Dennis Man are un sezon solid la FCSB, astfel că acum valorează 6.5 milioane de euro, conform site-ului Transfermarkt şi este cel mai valoros jucător din Liga 1. Până în această iarnă, Dennis Man avea o cotă de piață de 5 milioane de euro.
Cei mai valoroși 10 jucători din Liga 1
- Dennis Man - 6.5 milioane de euro (+1.5 milioane)
- Florinel Coman - 5.5 milioane de euro
- Alexandru Cicâldău - 5.5 milioane de euro (+ 0.5)
- Florin Tănase - 3 milioane de euro (+ 0.8)
- Andrei Burcă - 2.3 milioane de euro (+ 0.5)
- Cristi Manea - 2.2 milioane de euro (- 0.5)
- Constantin Budescu - 2 milioane de euro (- 0.4)
- Elvir Koljic - 2 milioane de euro (+ 0.2)
- Nicușor Bancu - 2 milioane de euro
- Darius Olaru - 2 milioane de euro (+ 0.4)
Dennis Man consideră că 15 milioane pentru transferul său reprezintă o sumă foarte mare
Gigi Becali nu mai vorbește de zeci de milioane în cazul transferului lui Man. Patronul FCSB-ului a solicitat 15 milioane de euro pentru "perla" sa, dar s-ar mulțumi și cu 14. Fotbalistul de 22 de ani consideră că această sumă este greu de plătit, mai ales în condițiile zilelor noastre.
"Sunt imun la ce se scrie. La început mă deranja dacă se scria negativ, dacă se scria pozitiv eram fericit, acum sunt echilibrat. E o sumă mare cea de 15 milioane de euro avansată de Gigi Becali. Rămâne că eu să mă antrenez, să muncesc, când va fi momentul să plec… Toți să cadă de comun acord.
Șansele sunt egale la titlu cu Craiova și cu CFR. Suntem pe un drum bun, suntem pe locul 1 și sper să rămânem acolo și să luăm titlul. Sunt mulțumit. Nu mă gândeam că o să marchez așa mult până la sfârșitul turului", a declarat Dennis Man pentru ProSport Live.
- 15 goluri în 16 meciuri oficiale a marcat Man în sezonul 2020-2021
- 6,5 milioane de euro este cota de piață a lui Dennis Man, potrivit Transfermarkt
Etichete: dennis man , dennis man fcsb , cota dennis man , paolo maldini ac milan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...