Antonio Conte a căzut la înțelegere cu procurorul general. Va lipsi 3 luni de la meciurile campioanei Juventus
30.07.2012, 23:32Informații noi din Italia, cu privire la scandalul Scommessopoli, în care este implicat și antrenorul lui Juventus, Antonio Conte (42 de ani).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Din câte se pare, acesta a ajuns la un acord cu procurorul care se ocupă de cazul implicării sale în meciuri trucate. Astfel, Conte ar fi acceptat "oferta" de a fi suspendat doar pe durata a trei luni.
Conte este doar unul dintre numele importante implicate în aranjarea unor partide din Serie B, scandal ce a zguduit din temelii fotbalul italian în această vară. Mai precis, campionul Italiei este judecat pentru partidele disputate pe vremea când antrena Siena, contra lui Novara și Albinoleffe (sezonul 2010/2011).
Reporterii Ansa scriu că fostul mijlocaș a acceptat deja o pedeapsă de trei luni de suspendare, de frică să nu fie judecat mai aspru într-un eventual proces. Dacă procurorul va accepta oficial poziția lui Conte, acesta nu își va putea conduce de pe bancă echipa până în luna noiembrie, urmând a rata o mulțime de partide din noul sezon.
0
înfrângeri a înregistrat Conte în sezonul trecut pe banca lui Juventus
Etichete: antonio conte , conte scommessopoli , conte procuror , juventus conte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...