VIDEO Un atacant care a fost dorit insistent de Steaua e la un pas de Premier League
09.01.2014, 11:00Nigerianul Daniel Chima (foto, în albastru), care la începutul sezonului a fost dorit de Steaua, este aproape de un transfer în Premier League.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Atacantul care a marcat împotriva Stelei în sezonul trecut de UEFA Europa League (în meciul Molde - Steaua 1-2 - REZUMATUL VIDEO și DETALII AICI) este dorit de antrenorul Ole Gunnar Solskjaer la Cardiff City, echipa pe care a preluat-o în urmă cu o săptămână. Tehnicianul norvegian l-a înlocuit pe banca galezilor pe Malky Mackay (DETALII AICI).
"E un atacant pe care şi eu l-am remarcat în Europa League. A jucat contra noastră. Îi place mult lui Reghe. Mi-a spus Reghe de acum trei zile că ne trebuie un asemenea atacant ca să facem faţă în Liga Campionilor", spunea Gigi Becali, la DigiSport, în luna martie.
Solskjaer a făcut deja primul transfer de la venirea la Cardiff: Magnus Wolf Eikrem, un mijlocaș pe care de asemenea l-a avut sub comandă la Molde. Norvegianul vine de la Heerenveen, club de unde clubul patronat de Vincent Tan îl vrea și pe atacantul islandez Alfred Finnbogason, după cum se anunță într-o știre postată pe site-ul cardiffcityforum.co.uk.
În vara lui 2013, Steaua a dorit să îl transfere pe Chima (22 de ani) de la Molde, însă nigerianul a anunțat că nu dorește să joace în România. 1,5 milioane de euro erau dispuși campionii să ofere pentru fotbalistul care a marcat 9 goluri în Norvegia în 2013. În cele din urmă, roș-albaștrii l-au luat pe Federico Piovaccari, actualul golgheter al echipei, cu 6 reușite în campionat, 4 în UEL și 2 în Cupa României.
25 de milioane de lire sterline (32,6 milioane de euro) are la dispoziție Ole Gunnar Solskjaer pentru transferuri în ianuarie.
VIDEO Golul marcat de Chima împotriva Stelei:
Etichete: daniel chima premier league cardiff city , solskjaer transfer chima , chima piovaccari steaua transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...