Sepsi - Gloria Buzău 2-0. Covăsnenii au urcat pe loc de play-off
22.11.2024, 19:22
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Sepsi - Gloria Buzău, scor 2-0, a fost primul meci al zilei din SuperLigă.
Meciul a putut fi urmărit în direct la Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România au mai putut urmări confruntarea pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
Sepsi - Gloria Buzău 2-0. Covăsnenii au acumulat 25 de puncte și au urcat pe locul 6 în SuperLigă
Sepsi a început ca ”din tun” duelul de pe teren propriu cu buzoienii lui Eugen Neagoe. În minutul 17, covăsnenii au beneficiat de o lovitură de la 11 metri. Neskovic a fost faultat în careu de Ferraresso, iar arbitrul a arătat punctul cu var.
Alimi a profitat de ocazia oferită și a punctat din penalty, iar Sepsi avea 1-0 pe tabela de marcaj.
La doar două minute distanță, gruparea din Sfântu Gheorghe a majorat scorul la 2-0, după ce Oberlin a înscris din pasa lui Oteliță.
În partea a doua a jocului, buzoienii au încercat să revină în meci, însă fotbaliștii lui Neagoe nu au găsit drumul către poarta lui Niczuly.
Așadar, Sepsi s-a impus cu scorul de 2-0 în fața Gloriei Buzău, iar în urma acestui succes a acumulat 25 de puncte și a urcat pe locul 6 în SuperLigă. De partea cealaltă, Gloria Buzău are doar 13 puncte după 17 runde și este pe ultima poziție în clasament.